Ilie Năstase a reacționat după ce Florin Talpan a avut anumite declarații dure la adresa lui Mircea Lucescu. „Nasty” crede că juristul Stelei București ar trebui pensionat sau degradat pentru ceea ce a spus.
Lupta pe care Florin Talpan o poartă cu toți oamenii din fotbal pentru a evita confuzia FCSB – Steaua pare interminabilă. Juristul a avut declarații dure la adresa lui Mircea Lucescu, pe care chiar l-a amenințat cu judecata.
Deși amândoi cu funcții în MApN, Ilie Năstase nu s-a sfiit să îl taxeze pe Florin Talpan pentru declarațiile la adresa selecționerului. Fostul tenismen crede că juristul își depășește cu mult atribuțiile de la locul de muncă.
„Mie nu, trebuie să îl trimită la vreo 40.000 câți sunt la un meci, sau câteva milioane (n.r. de fani din țară). Este o tâmpenie, cu Becali nu am o relație apropiată, dar dacă nu era el, nu mai existau acum, erau în divizia a 5-a a, a 6-a.
Nu știu ce insistă, e colonel, dar nu știu ce face se ține mai mult de prostii, de procese, l-a delegat Armata Română să facă treaba asta? Vreau să văd și eu o hârtie că nu am văzut până acum.
Nu îl cunosc bine, nu l-am văzut, el apare mai des decât ministrul Apărării, poate e ministrul Apărării. Problema e că celelalte echipe din Provincie sunt sponsorizate de statul român.
Și înainte Dinamo nu era de Poliție, Steaua nu era de Armată? Să fim serioși”, a spus Ilie Năstase, conform iAMsport.ro.
Mircea Lucescu, în una dintre conferințele de presă ale echipei naționale a României, a numit-o pe FCSB drept „Steaua“. La auzul acestei declarații, Florin Talpan a fost „foc și pară“ și a reacționat imediat.
„Edi Iordănescu a antrenat naționala, a avut rezultate remarcabile, nu a intentat războaie cu Steaua, nu a încercat să se dea mai presus de lege, să spună că nu-i pasă de decizii ale instanțelor, ci doar a antrenat. A antrenat la superlativ și a avut rezultatele de care suntem toți mândri! Acum, observăm că actualul selecționer are alte preocupări!
În loc să se concentreze asupra echipei, îi place doar ‘să fie în lumina reflectoarelor’, să își dea cu părerea și să facă judecăți de valoare care nu au legătură cu realitatea. Și nici cu istoria! Nici cu statul de drept!
Pentru că în statul de drept, decizia instanțelor este respectată așa cum sunt respectate și legile de către toți cetățenii! Pentru că toți suntem egali în fața legii, nimeni nu este mai presus de lege, nici măcar Lucescu!
Nu poți să îl condamni că este supărat pentru că nu face parte dintre primii cei mai buni 3 antrenori români din toate timpurile: Ienei, Covaci, Iordănescu! Care culmea, sunt steliști adevărați! Dar asta este! Nu putem schimba istoria, așa cum a zis-o chiar el.
Ienei, Covaci și Iordănescu vor fi mereu cei mai buni trei antrenori de fotbal pe care i-a avut România. Iar dacă Lucescu vrea să se apropie de performanțele lor, ar trebui să și muncească mai mult. Să își vadă de treabă și să antreneze! Și să aibă rezultate și să performeze așa cum a avut Edi Iordănescu acum câteva luni.
Eu nu pot câștiga dosare pe jumătate. Eu le câștig și gata. Dacă vrem rezultate excepționale trebuie sa dăm dovadă de seriozitate, de perseverență și mult curaj, dovadă de acceptare a situațiilor care ne depășesc și nu ne sunt totdeauna favorabile.
Lucescu trebuie să accepte că Steaua București aparține statului român, aparține militarilor din anul 1947. FCSB este o altă echipă care nu are nicio legătură cu Steaua București, doar a parazitat-o ani de zile”, a transmis Florin Talpan.