CSM Unirea Alba Iulia (locul 2 în Seria 7 a Ligii 3) va întâlni marți, 17 decembrie, pe teren propriu, SCM Râmnicu Vâlcea (locul 1 în Seria 8 a Ligii 3) în runda a 3-a, ultima, a fazei grupelor Cupei României, în urma căreia se vor decide calificatele în sferturile întrecerii.
Primele două clasate din fiecare grupă vor merge în fazele eliminatorii, iar CSM Unirea Alba Iulia este pe locul 3, cu 4 puncte, la egalitate cu locul 2, FK Miercurea Ciuc. De partea cealaltă, SCM Râmnicu Vâlcea ocupă poziția a 5-a, penultima, fără punct acumulat.
Antrenorul clubului din Alba Iulia, Alexandru Pelici, a afirmat că este încrezător în obținerea unui rezultat pozitiv, a unei victorii, care să-i permită echipei sale să meargă în faza următoare a întrecerii.
Duelul dintre CSM Unirea Alba Iulia și SCM Râmnicu Vâlcea, la fel ca toate întâlnirile din grupele Cupei României, vor fi redate în format live-text pe Liga2.ro.
CSM Unirea Alba Iulia a început parcursul din grupele Cupei României cu o victorie surprinzătoare contra celor de la Sepsi OSK, pe terenul propriu, scor 1-0. Apoi, a remizat, tot acasă, cu FK Miercurea Ciuc, scor 0-0. De partea cealaltă, SCM Râmnicu Vâlcea a avut eșecuri pe linie până acum, 0-1 cu ACSM Reșița și 2-4 cu SC Oțelul Galați, ambele dueluri având loc pe terenul propriu.
Acum, întâlnirea din runda a 3-a va avea loc tot în nocturnă pentru CSM Unirea Alba Iulia, având ora de începere 20:00. Alexandru Pelici a declarat că vrea victorie pentru ca echipa lui să treacă mai departe. Altfel, va sta la mâna rezultatelor celorlalte formații din grupă.
Pelici speră ca la meci să fie prezenți și cât mai mulți suporteri, care să împingă CSM Unirea Alba Iulia de la spate, pentru o calificare neașteptată în sferturile Cupei României.
”Vom întâlni SCM Râmnicu Vâlcea în ultima etapă din grupele Cupei României. E meritul băieților că după două meciuri am ajuns să depindem doar de noi dacă ne calificăm, iar eu cred că ar fi păcat să dăm cu piciorul acestei șanse.
Întâlnim un adversar care are în componență mai mulți jucători experimentați, are cele mai puține goluri primite din cele 100 de echipe de Liga 3 și nu va fi ușor. Sper ca jucătorii să înțeleagă că putem scrie istorie aici, la Alba Iulia, și că putem pleca cu toții bucuroși în vacanță.
Ne dorim ca publicul să fie alături de noi. Avem nevoie și de aportul fanilor, deoarece nu e un meci în care joacă doar Unirea, e un meci al unui oraș, al unei comunități!”, a spus Pelici, conform paginii de Facebook a CSM Unirea Alba Iulia.
Referitor la parcursul celor două echipe în Liga 3, CSM Unirea Alba Iulia ocupă locul 2 în Seria 7 din Liga 3, iar SCM Râmnicu Vâlcea se află pe prima poziție în Seria 8 din Liga 3. În ultima etapă din campionat din 2024, CSM Unirea Alba Iulia a remizat cu Gloria Bistrița Năsăud, scor 2-2, iar clubul din Vâlcea a trecut cu 4-1 de Vulturii Fărcășești.
Clasamentul Grupei D a Cupei României înaintea ultimei runde, a 3-a:
Foto: CSM Unirea Alba Iulia