Federația Română de Fotbal contraatacă în forță, la doar o zi după ce federația din Kosovo s-a lăudat că va câștiga la Tribunalul de Arbitraj Sportiv împotriva României.
Răzvan Burleanu a luat o decizie importantă și a anunțat recent că țara noastră va contesta hotărârea luată de Comisia de Disciplină de la UEFA.
În cursul zilei de luni, 2 decembrie 2024, federația din Kosovo a anunțat că va câștiga la Tribunalul de Arbitraj Sportiv împotriva României. La doar o zi distanță, FRF a ieșit la atac și președintele Răzvan Burleanu a anunțat că țara noastră va contesta hotărârea luată de Comisia de Disciplină de la UEFA în urma incidentelor care au avut loc la meciul România – Kosovo, disputat pe 15 noiembrie 2024, pe Arena Națională din București.
Reamintim că meciul nu s-a încheiat pe teren, după ce echipa oaspete a refuzat să mai continue jocul cu mai puțin de două minute până la finalul minutelor adiționale. Arbitrul a fost nevoit să fluiere finalul meciului după o așteptare de aproximativ 70 de minute, timp în care doar echipa națională a României a rămas pe teren.
Federația Română de Fotbal este de părere că sancțiunile impuse de UEFA împotriva României nu sunt justificate și vorbește și despre lipsa măsurilor împotriva federației kosovare.
„Kosovo a încălcat cel mai important principiu din fotbal, și anume ca meciul să se joace pe teren. Cu toate acestea, echipa kosovară nu a fost sancționată. În schimb, noi am primit niște amenzi și o sancțiune pe care le considerăm prea mari”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, conform frf.ro.
Federația Română de Fotbal a vorbit și despre comportamentul suporterilor români care au fost prezenți la partida cu Kosovo, de pe Arena Națională, și transmite că aceștia au fost provocați de către jucătorii echipei oaspete, existând și mai multe dovezi în acest sens.
„Federația Română de Fotbal subliniază că suporterii români au avut un comportament civilizat în timpul meciului și că aceștia au fost provocați, existând mai multe dovezi în acest sens. Prin acest demers FRF dorește să protejeze imaginea fotbalului românesc și să lupte pentru respectarea principiilor de fair-play”, se mai arată în comunicatul emis de FRF.