CORESPONDENȚĂ ANTALYA. Hermannstadt a surprins la început de an atunci când a anunțat că nu se va mai baza pe Ronaldo Deaconu, trecut și prin curtea lui Gică Hagi.
Noul conducător al sibienilor, Daniel Niculae, a explicat că Deaconu și-a dorit mult să fie om de bază, motiv pentru care părțile au ajuns la un acord pentru a rezilia înțelegerea.
Daniel Niculae a vorbit pentru ProSport și despre această despărțire surprinzătoare, în condițiile în care talentatul fotbalist a venit ca o vedetă la Sibiu, după ce recent a evoluat și în campionatul Poloniei, pentru cei de la Korona Kielce.
Ronaldo Deaconu avea șanse mici să se impună și în 2025, având în vedere că Marius Măldărășanu folosește acum un sistem de joc 3-5-2.
Totuși, nu trebuie uitat că Deaconu a marcat în cea mai importantă victorie a Sibiului din acest sezon. În partida cu FCSB, scor 2-0, mijlocașul a punctat în prelungiri și a lămurit definitiv lucrurile.
„A început bine campionatul, atunci când eu nu eram aici. Recunosc faptul că n-am urmărit chiar toate meciurile pe care le-a jucat. Este un tip care își dorește foarte mult să joace, iar lipsa aceasta de minute și-a pus amprenta asupra deciziei lui. Am căzut de comun acord”, a spus Daniel Niculae, pentru ProSport.
Bun prieten cu Marius Măldărășanu, Daniel Niculae a avut o contribuție importantă la ascensiunea Sibiului de pe final de anCu sistemul acesta pe care îl jucăm noi, 3-5-2, îi era foarte greu să joace în față și ar fi trebuit să fie inter. Era destul de dificil! Iar Măldă a considerat probabil că sunt alți coechipieri ai lui care merită să aibă mai multe minute. Este un tip cu calități, un băiat cu caracter, dar acesta este fotbalul. Din păcate, sunt doar 11 poziții și lotul unei echipe este alcătuit din peste 25 de jucători”, a admis fostul mare atacant.
Hermannstadt are ambiții mari în a doua parte a sezonului. Asta chiar dacă începutul este unul abrupt, iar Sibiul va întâlni tocmai campioana FCSB, într-un meci programat pe 17 ianuarie.
După o perioadă complicată, Hermannstadt și-a revenit pe final de an, atunci când la club a sosit și fostul conducător al Rapidului. Așa că sibienii încă speră să prindă play-off-ul în Superliga pe ultima sută de metri, fiind la cinci puncte de locul 6, poziție pe care se află Petrolul lui Adrian Mutu.
Bugetul contează foarte mult, să îți permiți să aduci jucători de calitate, să ai un lot foarte puternic și bine structurat. Dar nu joacă doar bugetele! Sunt aici jucători foarte buni care pot să facă oricând diferența și să se bată de la egal la egal cu orice echipă a campionatului”, a subliniat Niculae.