Jaqueline Cristian a învins-o pe Petra Martic în primul tur la Australian Open, scor 6-2, 4-6, 7-6 (10/7). Victoria româncei a venit după două ore și 35 de minute de joc.
Acum, pentru jucătoarea de 26 de ani, situată pe locul 82 WTA, urmează duelul cu Lucia Bronzetti, italianca ce a reușit surprinzător să o învingă pe Victoria Azarenka, 6-2, 7-6 (7/2).
După meci, Jaqueline Cristian, care va primi 200.000 de dolari australieni și 70 de puncte WTA pentru triumful în fața Petrei Martic, 33 ani, 131 WTA, a discutat cu ProSport.
„A fost un meci, e o victorie. Mă bucură felul în care am luptat până la final, am crezut în mine, am luptat pentru fiecare minge, am acceptat greșelile neforțate care veneau în cel mai prost moment, dar nu m-am lăsat destabilizată de ele și am reușit să câștig meciul.
În primul set nivelul ei a fost destul de slab, adică erau foarte multe greșeli. Simțeam că nu e foarte comodă în primul set…eu o împingeam destul de mult, o blocam pe rever, nu prea găsea soluții. În setul doi, la 3-1, au apărut niște emoții în mintea mea și niște gânduri pe care nu trebuia să le am. Trebuia să mă axez pe fiecare minge, nu pe alte chestii. Acolo am pierdut un pic planul de joc. Au apărut niște greșeli ușoare și i-am dat și ei curaj…S-a egalizat un pic jocul și nivelul. În mintea mea era faptul că va fi o luptă și va câștiga cea care va rămâne mai calmă”, a spus Jaqueline Cristian pentru ProSport.
Dacă îmi spunea cineva la începutul meciului că o să dau set-set cu Petra Martic în primul tur…zic, ok, Amin, joc – Jaqueline Cristian
Jaqueline Cristian a reușit pentru a doua oară în carieră să treacă de primul tur de la Australian Open. „Am avut o comunicare foarte bună cu ei (n.red. – echipa) și am reușit să câștig meciul. Îmi place să am comunicare. De multe ori noi jucătorii vedem altfel jocul de teren, iar din afară e alta realitatea. De multe ori poate nu reușești să ai calmul să auzi ce se strigă din afară, dar lucrez pe partea asta de a-mi păstra luciditatea…să nu mă mai pierd în gânduri. Am zis de multe ori că noi (n.red. – jucătorii) vedem alt film…am încercat să-l ascult (n.red. – pe antrenor)”, a mai spus românca.
Ea are 4-1 în meciurile directe cu italianca, însă ultimul duel, la Guangzhou, în optimi, l-a pierdut. „E un meci jucabil, ea a câștigat un meci mare, o să aibă încredere. Și eu am încredere, mă ajută pe partea asta de mental. Nu e vorba de tenis, asta știm toate, diferența se face la detalii foarte mici. Venim amândouă după victorii. Nu am nimic de pierdut în meciul următor, mă bucur că sunt iar în turul doi după un an și jumătate. Vreau să mă focusez pe mine, nu pe ea. Încerc să nu mă uit foarte mult peste fileu, ci să mă concentrez asupra mea”, a mai declarat Jaqueline Cristian.
Foto: Ilie Pavel