Fosta adversară a lui FCSB a fost umilită în Europa. La pauză era condusă cu 3-0, iar rușinea istorică a fost întregită după pauză, încasând gol după gol.
LASK Linz, pe care FCSB a eliminat-o în play-off-ul pentru faza principală din Europa League, a fost umilită, în deplasare, de Fiorentina, în etapa 5 din Conference League.
Echipa italiană, la care Ianis Hagi a fost legitimat între iulie 2016 și ianuarie 2018, a dat de pământ cu formația austriacă. Sottil a deschis scorul în minutul 10, după care golurile au curs pe bandă rulantă.
Ikoné a majorat diferența în minutul 22, Richardson și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor (39), iar în partea a doua a confruntării Sottil a realizat dubla (58), după care au mai înscris Mandragora (69), Stojkovic (82, în propria poartă) și A. Gudmundsson (85, din penalty).
Rezultatul final, 7-0, este a doua cea mai mare diferență de scor din actuala ediție a competiției. Recordul este deținut de succesul lui Chelsea cu 8-0 în fața armenilor de la NOAH, acasă, pe 7 noiembrie, în etapa 3. Au marcat Adarabioyo (12), Guiu (13), Disasi (18), João Félix (21, 41), Mudryk (39) și Nkunku (69, 76-p).
Fiorentina este pe locul 3, cu 12 puncte, trei mai puțin decât liderul Chelsea. În Conference League, o echipă joacă doar 6 meciuri, nu 8 ca în Champions League și Europa League, astfel că formația peninsulară se califică direct în optimi dacă remizează în Portugalia cu Vitoria Guimares, pe 19 decembrie.
FCSB a eliminat LASK Linz în play-off-ul Europa League cu scorul de 2-1 la general. După 1-1 în Austria, campioana României s-a impus pe Stadionul Steaua cu 1-0, golul victoriei fiind marcat de Darius Olaru în minutul 3 al prelungirilor partidei.
După încheierea tuturor meciurilor din etapa cu numărul 5, Chelsea este sigură de calificarea directă în optimile de finală ale competiției, deoarece are cu 5 puncte mai mult decât formația de pe locul 9, Rapid Viena. La rândul ei, Vitoria a adunat 13 și se poate considera și ea în optimi, deoarece e greu de crezut că va pierde și Rapid Viena, APOEL și Djurgarden vor câștiga la 4 goluri diferență.