Cei aproape 10.000 de fani români și-au făcut simțită prezența în Germania și au dominat atmosfera la meciul Hoffenheim – FCSB din Europa League.
Prezența în număr mare a suporterilor români pe Rhein-Neckar-Arena a stârnit reacția serii.
Aproape 10.000 de fani români au fost prezenți pe stadion la meciul Hoffenheim – FCSB, scor 0-0, din Europa League.
Suporterii și-au făcut simțită prezența încă de la ieșirea fotbaliștilor la încălzire. Ștefan Târnovanu, portarul bucureștenilor, a fost întâmpinat cu aplauze când a ieșit de la vestiare, la fel și colegii săi.
Înainte de startul partidei, s-a auzit puternic din tribune: „România, România”. George Dobre și-a adus aminte de Campionatul European, unde naționala noastră a fost susținută de peste 25.000 de fani la fiecare dintre cele 4 meciuri pe care le-a disputat: „Parcă nu s-a terminat Euro, așa se aude”, a fost reacția comentatorului DigiSport.
Organizatorii au estimat la această partidă o asistență de 24.000 de fani, din care aproape jumătate au fost români.
Fanii ne-au făcut astăzi să ne simțim de parcă jucam acasă. Le mulțumesc din suflet celor care au venit la stadion. Sunt cu adevărat mândru de echipă. Toată lumea din România ar trebui să fie mândră de performanța echipei”, a declarat Elias Charalambous, la finalul partidei.
Florin Tănase, fostul căpitan al roș-albaștrilor, felicită suporterii români care au făcut deplasarea în Germania.
„Cred că felicitările trebuie adresate acestor oameni din tribună. Au fost fantastici, ne-am simțit ca acasă. Au arătat ce înseamnă România, cât de iubitori sunt, ne-au susținut neîncetat.
Mai putem, cred că am avut ocazii mari în seara asta. Puteam lua cele trei puncte, am jucat cu o echipă foarte bună din Germania.
Am făcut față, suntem fericiți, am adunat încă un punct. Sperăm să mai adunăm și în următoarele meciuri. Cred că suntem calificați în primele 24, dar noi ne doream să fim în primele opt echipe”, a spus Florin Tănase.