Italienii au oferit un anunț foarte important despre Dan Șucu, care pune la cale un plan prin care să preia și procentajul de 23% rămas în contul afaceriștilor de la Miami. Conform planului, alți trei miliardari români ar urma să contribuie la injecția de capital.
Dan Șucu a preluat-o pe Genoa în urmă cu o săptămână, iar de atunci au planat foarte multe subiecte corelate cu afaceristul. Printre acestea se vehiculează că omul de afaceri dorește să preia și pachetul minoritar de acțiuni rămas, de 23%.
Milionarul român a preluat pachetul majoritar de acțiuni ale clubului din Genova, iar apoi și-a schimbat planurile. Dan Șucu nu se mulțumește doar cu 77%, ci dorește și acțiunile fondului american de investiții 777 Partners.
Fondul de afaceri din Miami a declarat că dorește să îl dea în judecată pe Dan Șucu pentru preluare ilegală. Conform acestora, vânzarea acțiunilor către patronul Rapidului nu este legală, deoarece Consiliul de Administrație doar i-a înlăturat reprezentanții legali, fără a vinde acțiunile propriu-zis.
„Șucu, acum deținător al unui procent de 77% din Genoa, își propune să achiziționeze 100% din capital în lunile următoare, diluând cei 23% aflați încă în mâinile afaceriștilor din Miami. Totodată, doi oameni în care are încredere se vor alătura consiliului de administrație.
Antreprenorul, care își dorește o companie capabilă să se autofinanțeze fără a recurge la alte injecții de capital, intenționează să aducă doi parteneri bogați: Florin Talpeș, fondatorul unui imperiu de securitate IT, și frații Pavăl, deținători de active de peste 3 miliarde de dolari.
Ne gândim și la o sinergie între cel mai vechi club din Italia și Rapid București (controlat de Șucu) care să permită un schimb între cei mai buni tineri jucători ai celor două echipe”, au scris cei de la Pianetagenoa.
Conform sursei citate anterior, Florin Talpeș, fondatorul imperiului Bitdefender, alături de frații Pavăl, ar urma să între în acționariatul clubului. Vestea a fost vehiculată și în presa autohtonă încă de la primele zvonuri că Dan Șucu ar prelua Genoa.
De altfel, chiar și numele lui Ion Țiriac a fost vehiculat în țară, dar această variantă a fost scoasă rapid din calcule. Dan Șucu a investit deja 45 de milioane de euro în clubul genovez, dintre care 5 milioane cu titlu gratuit, iar 40 împrumut.