FCSB va avea parte de un program infernal la începutul anului 2025. Meme Stoica a oferit toate detaliile, imediat după meciul cu Poli Iași din cea de-a 21-a etapă a Superligii.
Acesta din urmă a avut loc luni, 23 decembrie, pe stadionul din Copou, ceea ce înseamnă că roș-albaștrii vor ajunge în București chiar în ajunul Crăciunului. Jucătorii sunt nevoiți, cu alte cuvinte, să schimbe biletele de avion achiziționate pentru a pleca în vacanță.
Se consolează, însă, cu gândul că au egalat la puncte liderul U Cluj, datorită victoriei, scor 2-0. Golaverajul este criteriul de departajare, conform regulamentului.
După o scurtă vacanță de sărbători, FCSB va merge în Antalya pentru stagiul de pregătire, după care o așteaptă o serie lungă de meciuri: cu Hermannstadt pe propriul teren, Qarabag și UTA în deplasare, respectiv Manchester United.
Cel din urmă va avea loc joi, 23 ianuarie, la 19:45, pe Arena Națională, într-o atmosferă incendiară. Având în vedere acest program, Meme Stoica nu s-a arătat deloc deranjat de eliminarea din Cupa României.
„Da, e un an foarte complicat. Nu numai că am jucat 39 de partide din iulie, dar şi pentru că ne întoarcem acasă în ajunul Crăciunului. E puţin cam mult! Adică înţelegem, doar că e puţin mai complicat de explicat jucătorilor trebuie să schimbe biletele pe care şi le-au luat ca să plece.
Nu ne lamentăm, chiar nu criticăm pe nimeni, dar e puţin cam mult. Parcă ar trebui găsită altă soluţie. Se joacă prea mult, vremea nu te ajută, terenurile nu te ajută.
E bine că până la urmă am ieșit din Cupă. Am jucat, doar că nu se putea să mergi pe toate planurile. Pe 5 ianuarie plecăm în cantonament, pe 16 ne întoarcem. Probabil pe 17 vom juca, iar pe 21 plecăm la Baku. Pe 23 jucăm la Baku, pe 24 venim de la Baku direct la Arad. Apoi, după meciul cu UTA aşteptăm marele meci cu Manchester United”, a declarat managerul general al campioanei la Prima Sport.
În altă ordine de idei, FCSB a fost desemnată echipa anului 2024, grație rezultatelor obținute în competiția internă, dar și pe plan extern. Marius Lăcătuș a dat acest verdict.
„Sigur, echipa anului e FCSB. A devenit din nou campioană, în Europa League e la un nivel foarte bun. Clar, FCSB e.
Cred că Olaru e jucătorul anului la FCSB și mi-aș dori ca acest lucru să îl mobilizeze mai mult și să văd un Olaru mult mai prezent și în jocul echipei naționale. Eu cred că e nevoie de el acolo”, a spus „Fiara” la Digi Sport.