Denis Drăguș, atacantul lui Trabzonspor, a venit cu o reacție clară despre situația ingrată în care a fost pus la clubul din Turcia.
Fotbalistul român a transmis un mesaj important la câteva ore după meciul cu Kosovo, suspendat definitiv după ce oaspeții au ieșit de pe teren.
Denis Drăguș nu a reușit să se impună la Trabzonspor, iar un posibil împrumut părea tot mai aproape. Atacatul român se afla pe lista Rapidului și pe lista turcilor de la Rizespor.
Echipa lui Denis Drăguș a infirmat orice fel de zvon cu privire la o posibilă plecare a atacantului. Fotbalistul român a vrut să oprească această „telenovelă” și ținut să intervină chiar el pentru a lămuri situația.
„Fotbalistul nostru Denis Drăguş a subliniat că ştirea apărută pe unele site-uri de presă conform căreia vrea să părăsească clubul nostru nu reflectă adevărul.
Drăguş a subliniat că este mândru că face parte dintr-o mare comunitate precum Trabzonspor şi a făcut următoarele declaraţii:
«Am asistat cu mare surprindere la ştirea complet nefondată care a fost răspândită în presa românească în ultimele zile. Cred că astfel de speculaţii sunt făcute din anumite interese la mijloc.
Aş dori să precizez clar că sunt foarte fericit la Trabzonspor. Am o comunicare extrem de bună cu antrenorul nostru Şenol Güneş şi sunt hotărât să servesc clubul nostru în cel mai bun mod posibil.
Îmi propun să contribui la succesul echipei noastre făcând tot posibilul pe teren. Îi rog cu amabilitate pe fanii noştri (n.r. ai lui Trabzon) să nu creadă asemenea ştiri false»”, se arată în comunicatul celor de la Trabzonspor.
Devine din ce în ce mai slab de fiecare dată când încearcă. Aşa se prezintă şi la antrenamente, aşa că am vrut să stea departe o săptămână. Cu cât un jucător are mai puţin succes, cu atât îşi asumă mai multe riscuri şi greşeşte mai mult. Vrea să facă mai mult. La meciul cu Rizespor, a vrut să bată el cornerul, ceea ce a fost o greşeală”, a declarat Şenol Güneş, antrenorul lui Trabzonspor.