Daniel Bîrligea este cel mai în formă fotbalist român la ora actuală, chiar dacă selecționerul Mircea Lucescu nu l-a aruncat deloc în luptă în meciul România – Kosovo din Liga Națiunilor.
Atacantul de la FCSB a fost consolat din tribunele Arenei Naționale de către frumoasa sa iubită, iar la finalul jocului cei doi fiind surprinși când se sărutau cu foc.
Lui Daniel Bîrligea a început să-i meargă totul strună. Dacă pe plan profesional, atacantul marchează la foc automat pentru echipa de club și a fost convocat de Mircea Lucescu la echipa națională, pe plan personal, vârful se poate lauda cu iubita sa, Antonia Salanta.
Frumoasa prietenă a lui Daniel Bîrligea a fost în tribune la meciul România – Kosovo pentru a-și încuraja iubitul. N-a apucat să-l vadă debutând în tricoul primei reprezentative, Mircea Lucescu preferând să-i introducă în avanposturi pe Denis Drăguș și ulterior pe Denis Alibec.
La finalul întâlnirii care s-a încheiat cu un imens scandal provocat de jucătorii kosovari, Daniel Bîrligea s-a dus la margine terenului alături de iubita lui, iar cei doi au fost surprinși sărutându-se cu patimă
Atacantul cde la FCSB a reacționat apoi și pe contul de Instagram, postând o imagine de pe Arena Națională, iar Antonia i-a replicat intstant: „O minune de copilaş”. Răspunsul fotbalistului nu s-a lăsat mult aşteptat. „Te iubesc!”, a scris Bîrligea.
Antonia Salanta este de o frumusețe răpitoare. Ea la Milano și lucrează în industria modei, dar de fiecare dată când prinde ocazia, vine în România sa-și susțină iubitul în meciurile oficiale. Antonia nu a putut rata momentul primului gol marcat de Daniel în tricoul roș-albastru al campioanei României, în disputa cu RFS din UEFA Europa League.
La finalul disputei de pe Arena Națională, extrem de emoționat după prima reușită la FCSB, atacantul a avut un scurt mesaj în care a anunțat că le dedică golul atât mamei sale, cât și iubitei Antonia.
„Am pășit pe gazon pentru a o face fericită pe mama, care e în tribună, pe iubita mea și toată familia care e în tribună”, a spus Daniel Bîrligea.