În paralel cu fotbalul, Gigi Becali se implică activ în viața politică, mai ales de când a decis să li se alăture celor de la AUR și să candideze pentru un loc în Camera Deputaților. Așa se face că le adresează fără ezitare întrebări incomode celor aflați la conducerea instituțiilor importante ale statului, precum guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, căruia i-a solicitat să explice „ de unde a luat cele 100 de miliarde de euro pe care le are?”.
Nu de puține ori, latifundiarul din Pipera a dat asigurări că va iniția o serie de proiecte legislative importante dacă va ajunge în Parlamentul României. Una dintre ele vizează reducerea dobânzilor solicitate de unitățile bancare.
Gigi Becali figurează pe primul loc în lista AUR pentru Camera Deputaților, imediat după liderul George Simion, statut pentru care a fost nevoit să plătească. În așteptarea alegerilor, acesta s-a arătat revoltat de practicile BNR și a afirmat răspicat că Mugur Isărescu trebuie să vină cu justificări pentru cele 100 de miliarde de euro.
„Vreau să știu și eu! Cum, de ce, un român plătește 10% impozit la bancă?! Asta vreau să știu și eu! Și cum de are Banca Națională 100.000.000.000 de euro? De unde i-a luat?
(n.r. Mugur Isărescu ce zice?) Păi el ce să zică? Lui îi convine. E mandatul lui, banca e solidă, are 100.000.000.000. Dar, bă, de unde i-ai luat? (n.r. – râde). De la popor, nu? El are profit. Păi Banca Națională de unde i-a făcut? Din profit. Toate băncile de pe teritoriul României – că el dă banii la bănci – să ne dea nouă. Doar că banca mai adaugă ceva. Și atunci de unde, el din dobânzile de bani…”, a declarat Becali pentru contul de Tik Tok al lui Mihai Neamțu.
Potrivit lui George Simion, Gigi Becali se bucură de cea mai mare cotă de încredere dintre persoanele publice, dar are un „rol istoric” imposibil de ignorat: cel de sfătuitor. Acesta a fost motivul invocat când a venit vorba despre decizia finanțatorului FCSB de a candida pentru un loc în Parlament, nu pentru prezidențiale.
„Gigi a fost sincer și gură slobodă cum este de obicei. Rolul lui Gigi Becali, din punctul meu de vedere, și cum l-am văzut cum a expus lucrurile, este de sfătuitor. De Daniil Sihastrul. Și v-a zis și vouă, ceea ce mie îmi zisese și mă sfătuise în urmă cu două luni.
Gigi Becali, conform sondajelor reale, are cea mai mare cotă de încredere dintre personalitățile din spațiul public. Peste 40%, nu există om politic din România care să aibă 40% cotă de încredere.
(n.r Gigi Becali este numărul 1?) Da, din punct de vedere al personalității. Fiecare are un rol istoric. Îl avem pe Daniil Sihastrul, îl avem pe Ștefan cel Mare, când e cazul îi avem și pe Iancu Jianu și pe Avram Iancu”, a spus Simion pentru fanatik.ro.