Ionuț Lupescu (55 de ani), fost membru al Comisiei de Disciplină UEFA și actual consilier tehnic la nivelul forului european, a spus care este verdictul lui în privința scandalului de la România – Kosovo.
Marele mijlocaș al echipei naționale deține informații precise din interiorul UEFA, astfel că nu a avut nevoie de mult timp pentru a anticipa ce decizie va fi luată în privința partidei care s-a disputat pe Arena Națională, vineri, 15 noiembrie.
UEFA urmează să prezinte, de pe o zi pe alta, verdictul în cazul scandalului izbucnit la partida România – Kosovo. ProSport a aflat deja, mulțumită unui personaj care are „intrări” foarte bune la nivelul UEFA și care cunoaște foarte bine protocoalele forului european în astfel de situații, care va fi decizia în mare. Iar ceea ce interesează pe toată lumea este că „tricolorii” vor câștiga partida, cel mai probabil, cu scorul de 3-0 la masa verde.
Acest verdict pare să fie confirmat și de Ionuț Lupescu, fost mare mijlocaș al echipei naționale și component al „Generației de Aur”, care de asemenea are relații foarte strânse cu UEFA. Mai exact, Ionuț Lupescu a făcut parte chiar și din Comisia de Disciplină a forului continental, care va da verdictul în cazul de față. Ulterior, Lupescu a ajuns director tehnic la nivel de UEFA, iar în prezent este consilier tehnic în cadrul forului european. Așadar, „Kaiserul” este foarte în măsură să își dea cu părerea despre ce se va întâmpla în următoarele zile.
Ionuț Lupescu spune că selecționata din Kosovo a comis o mare eroare atunci când a decis să abandoneze partida de pe Arena Națională, deoarece UEFA nu consideră scandările de tipul „Serbia, Serbia” discriminatorii. În plus, reprezentanții federației din Kosovo chiar ar fi fost înștiințați de aceste detalii încă dinaintea partidei cu România:
Scandarea «Serbia, Serbia», care s-a auzit răzleț din peluză, spre final, nu mai este interpretată de UEFA drept discriminare. Și, din câte știu, federația din Kosovo a și fost informată din timp despre acest lucru. De asemenea, ca să ajungi la abandonarea partidei, trebuie să treci prin trei etape potrivit procedurilor oficiale. Or, ei au ieșit imediat de pe gazon și nu s-au mai întors. (n.r. – Verdictul?) Depinde ce au scris în raport observatorul și arbitrul. Vor fi vizionate, probabil, și secvențe video. Dar nu văd niciun motiv pentru ca România să nu primească meci câștigat cu 3-0”, a spus Ionuț Lupescu, citat de gsp.ro.
Cel care a declanșat abandonul de pe Arena Națională a fost căpitanul oaspeților, Amir Rrahmani. Nemulțumit de scandările menționate mai sus, acesta și-a strâns coechipierii în jurul său și le-a solicitat să meargă la vestiare.
Nu știu ce au avut în cap cei din Kosovo atunci când au refuzat să mai joace. Mi s-a părut că a fost o provocare din partea lor. Mă așteptam ca Amir Rrahmani, căpitanul, să aibă, totuși, altă atitudine. Dar asta e mentalitatea balcanică, din păcate”, a mai declarat Ionuț Lupescu.
Kosovarii au stat aproximativ 40 de minute în vestiar, unde au făcut dezastru, în timp ce arbitrul i-a somat în repetate rânduri să revină pe teren pentru reluarea partidei. În cele din urmă, „centralul” a pus capăt jocului și a consemnat abandonul formației oaspete.