L-au otrăvit pe Novak Djokovic! "Cu plumb şi mercur"

L-au otrăvit pe Novak Djokovic! "Cu plumb şi mercur"
📅 2025-01-10

Djokovic a fost expulzat înainte de Australian Open 2022, după ce i-a fost anulată viza, în urma unui scandal legat de nevaccinarea sa împotriva Covid-19.

Sârbul a fost reținut într-un centru de detenție, după ce a ajuns la Melbourne, deși a primit o scutire medicală pentru a intra în Australia fără a fi vaccinat.

Novak Djokovic susține că a fost otrăvit de australieni! Adevărul despre deportarea de acum trei ani

Cu toate acestea, Djokovic a fost nevoit să părăsească țara după ce decizia ministrului imigrației Alex Hawke de a-i revoca viza pentru a doua oară a fost confirmată în instanță.

Într-un interviu acordat revistei GQ, Djokovic a făcut lumină cu privire la condițiile cu care s-a confruntat în centrul de detenție.

„Am avut o hârtie cu vreo sută de articole: de la periuță de dinți, pastă de dinți, apă, mâncare, orice”, a divulgat jucătorul în vârstă de 37 de ani. „Și a trebuit să aleg, să bifez anumite căsuțe, iar fiecare dintre aceste articole aduce un anumit număr de puncte, iar eu aveam 60 de puncte în total din ceea ce mi se permitea să primesc”, a precizat sportivul.

„Așa că am făcut că 59 sau 60 de puncte, și le-am dat hârtia.Douăzeci de minute mai târziu s-au întors și mi-au spus: Am făcut o greșeală: nu aveți 60, aveți 30. Așa că le-am zis: Cred că vă bateți joc de mine! Mulți dintre sportivii care făceau carantină de vreo 40 de zile înainte au fost și ei închiși în cameră. Dar diferența este că, evident, ei nu au fost într-un fel de cameră de închisoare, iar eu am fost. Și apoi, când am câștigat procesul, am fost liber. Dacă numești asta libertate. Sincer, locuiam într-o casă închiriată și eram urmărit de poliție. oriunde mergeam, iar elicopterul plutea în jurul terenului central unde mă antrenam. Nu mi s-a permis accesul la vestiar, la vestiarul principal. Așa că au trebuit să găsească un vestiar alternativ pentru mine să mă schimb și să fac un duș. Am fost ca un fel de fugar acolo”, a mai spus sârbul.

Câștigătorul a 24 de turnee de Grand Slam a continuat să facă dezvăluiri șocante. El susține că a fost otrăvit cu metale din mâncarea pe care a primit-o în detenție.

„Am avut unele probleme de sănătate. Și mi-am dat seama că în acel hotel din Melbourne am fost hrănit cu niște alimente care m-au otrăvit. Am descoperit asta când m-am întors în Serbia. Aveam un nivel foarte ridicat de heavy metal. Aveam în sânge plumb, un nivel foarte ridicat de plumb și mercur. Singurul mod din care puteau proveni sunt alimentele”, a declarat el.

Fostul lider mondial pretinde că s-a simțit extrem de rău. „Da, am fost foarte bolnav. Părea că e ca o gripă, o simplă gripă. Dar când au trecut câteva zile după aceea, o simplă gripă m-a doborât de tot. Am avut parte de tratament din partea unei echipe medicale de urgență de mai multe ori și apoi a trebuit să fac teste toxicologice”, a punctat tenismenul.

Djokovic a lămurit și lucrurile în legătură cu deportarea sa, menționând că motivul real a fost faptul că a fost considerat o „amenințare publică” și „un erou” pentru anti-vacciniști.

„Acesta este motivul real pentru care am fost deportat din Australia. Asta au spus cei trei judecători federali în cele din urmă. A fost atât de politic. Nu a avut nimic de-a face cu vaccinul sau Covid sau orice altceva. A fost doar politic. Politicienii nu puteau suporta prezența mea acolo. Pentru ei, cred, era mai puțin dăunător să mă deporteze decât să mă țină acolo. Chiar și astăzi, 99 la sută dintre oameni nu știu de ce am fost deportat din Australia. Pe ce bază. Oamenii cred că am fost deportat din Australia pentru că nu am făcut vaccinul. Că am fost nevaccinat și că am încercat să intru cu forța în Australia, ceea ce este complet neadevărat”, a mai afirmat tenismenul sârb.

Actualul număr 7 mondial a adăugat: „Poziția mea este exact aceeași astăzi ca și acum câțiva ani. Nu sunt pro-vaccin. Nu sunt anti-vaccin. Sunt pro-libertatea de a alege ceea ce este potrivit pentru tine și corpul tău. Așa că atunci când cineva îmi ia dreptul de a alege ce ar trebui să iau pentru corpul meu, nu cred că este corect”, a încheiat Djokovic seria dezvăluirilor explozive făcut înainte de Australian Open 2025.

El a câștigat de zece ori turneul de la Melbourne, iar anulacesta ar putea ajunge la 25 de trofee de Grand Slam câștigate. El are 99 de trofee ATP în carieră, putând atinge cota 100 la Antipozi.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri prosport

Englezii l-au băgat pe Adi Popa în „echipa rușinii”. A fost ales în cel mai slab prim 11 din istorie

Englezii nu l-au uitat pe Adi Popa. Numele său s-a regăsit în cel mai slab prim 11 din istoria lui Reading, formație la care a fost legitimat timp de trei ani, din 2017 până în […] The post Englezii l-au băgat pe Adi Popa în „echipa rușinii”. A fost ales în cel mai slab prim 11 din istorie ...

Transfer de ultimă oră în Superliga! Ahmed Bani și-a găsit echipă după despărțirea de Dinamo: „Semnează pe doi ani și jumătate!”. Culisele mutării. EXCLUSIV

Ahmed Bani și-a găsit echipă după despărțirea de Dinamo și va ajunge la Oțelul Galați. Mutarea urmează să fie anunțată oficial în cel mai scurt timp. ProSport a aflat că jucătorul semnează pe doi ani […] The post Transfer de ultimă oră în Superliga! Ahmed Bani și-a găsit echipă după despărț...

Dinamo l-a avut în curte, dar a ajuns la rivala FCSB. Acum, poate fi marea lovitură a lui Gigi Becali în vara viitoare: „Am fost dinamovist, dar…”

Ovidiu Perianu (22 de ani) a ajuns la FCSB în vara lui 2017, pe vremea când avea doar 15 ani, după ce anterior s-a aflat și în curtea clubului rival, Dinamo București. Într-un interviu pe […] The post Dinamo l-a avut în curte, dar a ajuns la rivala FCSB. Acum, poate fi marea lovitură a lui ...

L-au otrăvit pe Novak Djokovic! „Cu plumb şi mercur”

Djokovic a fost expulzat înainte de Australian Open 2022, după ce i-a fost anulată viza, în urma unui scandal legat de nevaccinarea sa împotriva Covid-19. Sârbul a fost reținut într-un centru de detenție, după ce […] The post L-au otrăvit pe Novak Djokovic! „Cu plumb şi mercur” ...

Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali, la un pas să fie vândut pe 1.500.000 de euro. Patronul FCSB se va înfuria teribil că a ratat afacerea momentului

Gigi Becali a cedat gratis atacantul format la academia FCSB, iar acum FC Hermannstadt e aproape să dea lovitura cu un transfer de 1.500.000 de euro. Dinamo și alte echipe din Superliga s-au interesat de […] The post Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali, la un pas să fie vândut pe ...

Valentin Mihăilă, lider detașat într-un clasament negativ din Serie A! I-a șocat pe italieni: „Nu prea are noroc”

Valentin Mihăilă (24 de ani) este una dintre „armele” ofensive ale celor de la Parma, iar în acest sezon a jucat într-un total de 17 partide din Serie A. Practic, la doar două jocuri din […] The post Valentin Mihăilă, lider detașat într-un clasament negativ din Serie A! I-a șocat pe italien...

Fotbalistul remarcat de Mircea Lucescu în Antalya. Ce le-a transmis selecționerul conducătorilor clubului

Mircea Lucescu face un tur de forță în Antalya, acolo unde se pregătesc majoritatea echipelor din Superliga României. Selecționerul a decis să vizioneze de la fața locului câteva meciuri ale formațiilor românești, pentru a descoperi […] The post Fotbalistul remarcat de Mircea Lucescu în Ant...

Țepele și dezamăgirile deceniului la Dinamo: din 15 fundași cu evoluții de uitat cine prinde primul 11 al coșmarurilor pentru alb-roșii?

După ce ieri am descoperit nominalizările portarilor dinamoviști de coșmar din ultimul deceniu și ai putut alege „titularul”, continuăm azi campania „Țepele și dezamăgirile deceniului pentru Dinamo și FCSB” cu fundașii din Ștefan cel Mare. […] The post Țepele și dezamăgirile deceniului la D...

S-a aflat decizia capitală luată de vedeta Petrolului în plină pandemie de COVID-19! Dezvăluiri emoționante făcute de jucătorul lui Adrian Mutu în cantonamentul din Antalya: „Te trezeai dimineață și nu mai știai ce să faci”. VIDEO EXCLUSIV

CORESPONDENȚĂ ANTALYA. Sergiu Hanca a ales deja calea pe care o va urma după ce va renunța la cariera de fotbalist! Jucătorul lui Adrian Mutu de la Petrolul visează să ajungă un antrenor de top. […] The post S-a aflat decizia capitală luată de vedeta Petrolului în plină pandemie de COVID-19...

Cifrele lui Ianis Hagi în primele 45 de minute ale meciului Dundee – Rangers arată că decizia lui Clement e penibilă! Românul a avut 88 la sută acuratețea paselor

Ianis Hagi a avut cifre excelente în meciul Dundee – Rangers, 1-1, însă a fost schimbat la pauză de antrenorul Philippe Clement. Internaționalul român a fost aruncat în luptă din primul minut al meciului de […] The post Cifrele lui Ianis Hagi în primele 45 de minute ale meciului Dunde...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.