Sătul de ignoranța cu care autoritățile statului tratează sportul de ani întregi, David Popovici a decis să intervină. Mesajul său a vizat în mod special bazinul din interiorul complexului Lia Manoliu.
Acesta este închis din 2018 și nimeni nu a făcut pași concreți spre modernizare, deși au existat nenumărate promisiuni. Campionul olimpic al probei de 200 de metri liber din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris se vede nevoit, prin urmare, să se pregătească în bazinul exterior, acoperit pe timpul iernii cu un balon gonflabil.
Toate tentativele de consolidare, modernizare și reabilitare a bazinului interior din Lia Manoliu au fost sortite eșecului. Dacă la prima licitație – organizată în 2018 – nu a participat nimeni, un an mai târziu a existat o firmă interesată, dar a solicitat sume mai mari decât cele pe care s-au arătat dispuse autoritățile să le ofere.
Documentele depuse atunci au expirat, motiv pentru care a fost nevoie de încă patru ani până la o nouă licitație, destinată doar studiului de fezabilitate. O procedură care a fost oricum anulată, după ce unica societate înscrisă a venit cu o ofertă greșită.
Întrebat ce măsuri ar lua dacă ar deveni ministrul Sportului, David Popovici a lansat un apel către Compania Națională de Investiții. Vorbim despre instituția care alege proiectele demne de finanțare.
„Vreau să fie refăcut bazinul de la «Lia Manoliu», din interior. Compania Națională de Investiții ar putea să se ocupe. Am avea nevoie de acel bazin.
Noi ne antrenăm acum în bazinul de afară, peste care e pus un balon. V-aș invita să veniți dimineața, să vedeți ce greu respirați acolo. Aș urgenta lucrările pentru bazinul din interior”, a declarat Popovici.
Înotătorul de 20 de ani s-a arătat încântat de parcursul din 2024 și a vorbit despre prezența la Campionatele Mondiale de anul viitor. Un obiectiv pentru care luptă la rândul lor mulți alți sportivi români.
„Știm sigur că vrem să mergem la Campionatele Mondialele de anul viitor, din Singapore, doar că vor mai fi concursuri până atunci. În bazin m-am întors cam de o lună.
După ce am revăzut cursa mea de la Jocurile Olimpice din proba de 200 metri liber și după ce mi-am adus aminte prin câte greutăți am trecut, nu am putut să nu-mi spun «Bă, știi ceva? Ar trebui să fii mândru!». Ar trebui să nu uit asta niciodată”, a mai spus David Popovici.