George Foreman este considerat unul dintre cei mai mari pugiliști grei din istorie. Cunoscut pentru loviturile sale devastatoare, boxerul a înfruntat unele dintre cele mai mari nume din boxul mondial pe parcursul celor 28 de ani de carieră, printre care Joe Frazier, Ken Norton și Evander Holyfield.
Recent, el a dezvăluit numele boxerului de care i-a fost frică. Este vorba despre Tony Tucker.
Cea mai celebră noapte din cariera lui George Foreman a avut loc în 1974, când și-a pus în joc titlurile WBC și WBA în fața lui Muhammad Ali.
„The Rumble in the Jungle a fost un meci în care Ali – considerat mare favorit – a folosit faimoasa tactică „rope-a-dope” pentru a-l epuiza pe Foreman și a obține una dintre cele mai mari victorii din istoria greilor.
Foreman s-a retras la doar trei ani după acest meci, dar a revenit spectaculos, devenind cel mai vârstnic campion mondial la categoria grea atunci când l-a învins pe Michael Moorer prin knockout în 1994, câștigând titlurile WBA și IBF”, scriu jurnaliștii de la Secondsout.
„Ali era cel mai cunoscut om de pe Pământ. În orice țară s-ar fi dus, dacă ieșea în stradă, putea aduna instantaneu mulțimea. Era peste președintele Statelor Unite ale Americii, prim-ministrul Marii Britanii și peste papă”, spunea George Foreman, despre adversarul său Muhammad Ali.
Cu toate acestea, George Foreman a mărturisit, recent, că a evitat un alt mecimare. Într-o conversație cu membrii Oxford Union, el a recunoscut că a refuzat să se lupte pe Tony Tucker, challengerul obligatoriu al WBA, explicând că acesta ar fi fost „prea dur” pentru el.
„Au încercat să mă forțeze să-l înfrunt pe Tony Tucker după ce l-am bătut pe Michael Moorer, iar eu îmi amintesc că m-am uitat la Tony Tucker și am spus: «Mama nu m-a crescut prost.»
Nu o să lupt cu el, așa că mi-au luat titlurile. Sunt anumite persoane cu care nu voi lupta. Acesta este adevărul, nu am vrut să-l înfrunt. Era prea greu. Trebuie să spun adevărul”, a dezvăluit George Foreman, potrivit sursei citate anterior.
Foreman a mai luptat de patru ori, pierzând ultimul meci în fața lui Shannon Briggs înainte de a se retrage definitiv în 1997.