La aproximativ 12 ore distanță după ce a pierdut lupta cu Jake Paul (27 de ani) de pe stadionul Dallas Cowboy din Arlington, Mike Tyson (58) a făcut o dezvăluire cutremurătoare pe rețelele de socializare.
Legendarul boxer a scris un mesaj amplu, iar printre altele a mărturisit că în vara acestui an a fost la un pas să își piardă viața.
Meciul secolului dintre Mike Tyson și Jake Paul s-a încheiat, sâmbătă, 16 noiembrie 2024, cu o victorie la decizie a celui din urmă menționat, situație ce a provocat tristețe în rândul iubitorilor de box.
Aproape toată lumea a așteptat un triumf din partea legendarului Mike Tyson, însă clișeul potrivit căruia „vârsta este doar un număr” nu s-a aplicat în cazul de față. Cei 58 de ani ai lui „Iron” Mike s-au văzut din plin, iar fostul campion de la categoria grea a putut boxa la un nivel apreciabil doar o rundă, maxim două. Ulterior, Jake Paul a dominat lupta, iar la finalul celor 8 runde a fost declarat învingător în unanimitate.
La aproximativ 12 ore distanță după ce a fost învins de Jake Paul, Mike Tyson a scris un amplu mesaj pe rețelele de socializare, iar în debutul acestuia a ținut să își exprime recunoștința pentru faptul că a avut ocazia de a lupta pentru o ultimă dată:
Aceasta este una dintre acele situații în care pierzi, dar de fapt câștigi ceva. Sunt recunoscător pentru ceea ce s-a întâmplat noaptea trecută. Nu am niciun regret pentru faptul că am pășit în ring pentru ultima oară”, a scris Tyson, în debutul mesajului.
Mai apoi, fostul campion mondial a făcut o dezvăluire cutremurătoare. Aparent, în iunie 2024, cu doar câteva luni înainte de lupta cu Jake Paul, Mike Tyson a avut grave probleme de sănătate și a fost la un pas de a-și pierde viața:
Am fost aproape de moarte în luna iunie. Am avut nevoie de 8 transfuzii de sânge. Am pierdut jumătate din sânge, 11 kg în spital și a trebuit să lupt, să mă refac, pentru a putea boxa din nou, așa că asta reprezintă un câștig pentru mine”, a completat „Iron” Mike, pe pagina sa de Instagram.
Un alt câștig pentru Mike Tyson este reprezentat de faptul că a putut boxa în fața copiilor săi. Și nu oricum, ci rezistând 8 runde în picioare în fața unui adversar cu 31 de ani mai tânăr decât el:
Copiii mei m-au văzut luptând și terminând în picioare cele 8 runde în fața unui adversar talentat, mult mai tânăr decât mine, în fața unei arene pline, pe Dallas Cowboy Stadium. A fost o experiență de neuitat, mulțumesc!”, a adăugat Mike Tyson.
Mesajul emoționant postat de Mike Tyson pe platformele de socializare a fost observat și de Jake Paul, cel care a ieșit învingător din lupta de sâmbătă. Youtuberul, care și-a arătat apriecierea față de Tyson și în ultima rundă a bătăliei, a reacționat cu un mesaj scurt:
Te iubesc, Mike. A fost o onoare. Ești o inspirație pentru noi toți”, a scris Jake Paul.
Conform presei internaționale, Mike Tyson s-a ales cu un cec de 20.000.000 de dolari în urma luptei de sâmbătă, în timp ce Jack Paul ar urma să primească aproximativ 40.000.000 de dolari.