Textul dramatic reprezinta opera scrisa pentru a fi ulterior reprezentata pe scena unui teatru. De aceea, operele dramatice presupun o limitare in timp si spatiu a actiunii reprezentate.
In operele dramatice apare un conflict dramatic, care este axa in jurul careia se dezvolta actiunea, bazata pe imprejurari, pasiuni si caractere care se ciocnesc.
– personajele textului dramatic comunica prin intermediul dialogului si al monologului, autorul neintervenind decat in indicatiile scenice (regizorale);
– indicatiile scenice (didascalii/indicatii regizorale/notatii ale autorului) apar intre paranteze sau in subsolul pagi ni - lor si se refera la actiunea personajelor, la gesturi, la decor, la mimica etc.;
– personajele iau cu totul locul autorului, a carui interventie indirecta se manifesta prin indicatiile de regie, care se numesc didascalii;
– operele dramatice prezinta o structura specifica: replici, scene, acte (sau tablouri);
– replicile sunt precedate de numele personajului care le rosteste;
– domina tiparul textual dialogat.
Are unele trasaturi similare cu textul narativ:
– prezenta personajelor;
– derularea unor evenimente (trasatura care poate fi ilustrata prin prezentarea, pe scurt, a subiectului, printr-un rezumat)
– prezenta in text a unor indici (cuvinte/structuri) care fac trimitere la spatiul si timpul in care se desfasoara evenimentele.
Are unele trasaturi particulare:
– tiparele textuale specifice sunt: dialogul, monologul si uneori aparteul (replica spusa aparte cuiva, cuvintele spuse pe scena, de un personaj, ca pentru sine); Prezenta acestor tipare textuale implica aparitia elementelor de oralitate a stilului: verbe si forme pronominale la persoana a II-a, singular si plural, constructii in cazul vocativ, verbe la modul imperativ, interjectii, puncte de suspensie, exclamatii si interogatii, placerea enumeratiei etc.;
Explicatiile sunt extrase din lucrarea "Capcanele gramaticii si literaturii romane"
...click AICI pentru detalii si Formularul de comanda<<
– In deschiderea textului apare o lista cu numele personajelor si cu precizari privind ocupatia acestora.
– Textul dramatic este structurat in acte si scene.
– Inaintea fiecarei replici este indicat numele personajului care o rosteste.
– Interventia directa a autorului apare doar in indicatiile de regie/scenice, care se mai numesc didascalii.
– Modul de expunere predominant este dialogul, alaturi de care apare si monologul dramatic.
In creatiile dramatice, in absenta naratorului, predomina caracterizarea indirecta, realizata astfel:
– prin intermediul dialogului;
– prin intermediul actiunii;
– prin intermediul mediului social in care traieste personajul;
– prin interventia directa a altor personaje;
– prin nume;
– prin limbaj;
Important este si monologul, care poate aparea independent (ocupand o scena intreaga) sau sub forma unui aparte (suita de replici rostita cu voce tare, dar adresate doar spectatorului/cititorului si de la care celelalte personaje sunt excluse). De asemenea, indicatiile autorului/didascaliile contureaza indirect personajele, prin semnificatia, in plan moral sau intentional, a gesturilor si a mimicii.
„Actul IV
TIPATESCU, TRAHANACHE
TRAHANACHE: Am citit-o de zece ori poate: o stiu pe dinafara! asculta: „Scumpa mea Zoe, venerabilul (adica eu) merge deseara la intrunire (intrunirea de alaltaieri seara). — Eu (adica tu) trebuie sa stau acasa, pentru ca astept depesi de la Bucuresti, la care trebuie sa raspunz pe data; poate chiar sa ma cheme ministrul la telegraf. Nu ma astepta, prin urmare, si vino tu (adica nevasta-mea, Joitica), la cocoselul tau (adica tu) care te adora, ca totdeauna, si te saruta de o mie de ori, Fanica...” (priveste lung pe Tipatescu, care e in culmea agitatiei)
TIPATESCU (primblandu-se infuriat): Nu se poate! O sa-i rup oasele mizerabilului!... Nu se poate!
TRAHANACHE (placid): Fireste ca nu se poate; dar ti-ai fi inchipuit asa miselie... (cu candoare) Bine frate, inteleg plastografie, pana unde se poate, dar pana aci nu inteleg... Ei, Fanica, sa vezi imitatie de scrisoare! sa zici si tu ca e a ta, dar sa juri, nu alt - ceva, sa juri! (oprindu-se si privind la Tipatescu, care se primbla cu pumnii inclestati; cu mirare si ciuda) Uite-te la el cum se turbura! Lasa, omule, zi-i misel si pace! Ce te aprinzi asa? Asa e lumea, n-ai ce-i face, n-avem s-o schimbam noi. Cine-si poate inchipui pana unde poate merge miselia omului!
TIPATESCU (acelasi joc): Mizerabilul!
TRAHANACHE: Mai omule, ai putintica rabdare, zi-i ce i-am zis eu: „Esti tare, stimabile, la machiaverlicuri tare, n-am ce sa zic; dar nu ti-ai gasit omul...” Ei, daca a vazut ca nu i se trece cu mine, stii la ce-a ajuns? Mi-a spus ca, daca nu dau eu importanta lucrului, o sa-i dea publicul, pentru ca scrisoarea o sa se publice
duminica la gazeta si o sa fie pusa in cercevea, ca s-o vaza oricine-o pofti.
TIPATESCU (turbat): Il impusc! ii dau foc! trebuie sa mi-l aduca aici numaidecat, viu ori mort, cu scrisoarea. (se rapede in fund) Ghita! Ghita! Sa vie politaiul!
TRAHANACHE (dupa el, pana in fund): Ai putintica... (intorcandu-se singur in scena) E iute! n-are cumpat. Alminteri bun baiat, destept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect. Intr-o sotietate fara moral si fara printip... trebuie sa ai si putintica diplomatie!
TIPATESCU (intorcandu-se din fund): Infamul! Canalia!
(...) TRAHANACHE (mergand spre use, condus de Tipatescu):
Si nu te mai turbura, neica, pentru fitece miselie. Nu vezi tu cum e lumea noastra? Intr-o sotietate fara moral si fara printip, nu merge s-o iei cu iuteala, trebuie sa ai (cu fineta) putintica rabdare... (iese in fund.)”