Teste la Romana clasa a VIII-a cu rezolvari: pregatire completa pentru Evaluarea Nationala 2025

Teste la Romana clasa a VIII-a cu rezolvari: pregatire completa pentru Evaluarea Nationala 2025
📅 2024-12-20

Citeste fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea raspunde cerintelor formulate.

 

Textul 1

Veselia celor doi ciresari: seninatatea Luciei si saltul spre stele al lui Ionel nu erau nici prefacatorie si nici poze fara motiv. La drept vorbind, Ionel era eroul zilei, desi Maria sustinea mortis, in felul ei, ca Lucia „avea exact acelasi drept la slava“. Amandoi tinerii izbutisera, dupa aproape trei luni de indrazneli, incercari, esecuri si reusite, dupa „atata sudoare extrascolara“, cum glumea Dan, sa construiasca doua aparate T.F.F., simple, portabile, pentru comunicari la mica distanta, absolut necesare expeditiei. Fara aceste aparate, expeditia ciresarilor era de neconceput. Dar ele ar fi ramas o simpla intentie, daca tinerii nu ar fi gasit un sustinator infocat si foarte generos in persoana lui mos Timofte. Desi nu-l avea intru totul la inima pe Ionel, batranul paznic nu scapase niciun prilej de a-i ajuta pe ciresari; le descuiase de zeci de ori, ca un complice mut, usa labo - ratorului de fizica, facuse intotdeauna ordine dupa ei, dar mai ales le adusese celor doi constructori tot felul de unelte si de materiale uitate de-a lungul anilor prin magaziile liceului. […] Ciresarii se descoperira deodata posesorii a doua bucurii, sau poate posedati de doua bucurii: barca si aparatele. Si pentru ca aparatele erau chiar langa ei, si mai ales pentru ca erau ale lor, se lasara, docili, subjugati de ele. Ionel, de asta data in largul lui, facu un plan strasnic, la repezeala, pentru verificarea aparatelor. De cata vreme, si cu cata emotie asteptau ciresarii marele moment! Se formara doua grupuri, fiecare avand in sarcina lui un aparat. Un grup trebuia sa ramana chiar acolo, la masa din fata cerdacului, celalalt urma sa parcurga un drum de vreo doi kilometri si jumatate, care trecea prin gradina casei, apoi printr-o livada care-si catarase prunii pe Dealul Cimitirului, apoi printr-o vie care se infunda intr-un crangusor cu straluciri si falfairi de beteala, si abia, la marginea crangusorului, la semnul de recunoastere: movila in forma de caciula, trebuia sa se opreasca. Timpul se socoti cu multa zgarcenie: jumatate de ora – drumul pana la movila, zece minute – pregatirea aparatelor, zece minute – schimbul de mesaje, adica verificarea propriu-zisa, zece minute – pauza, jumatate de ora – intoarcerea. In total un ceas si jumatate. Grupul de pe cerdac era compus din Ionel, Maria si Dan. Celalalt, din Lucia, Victor si Ursu. Dintre cei ramasi in curte, in preajma cerdacului, cea mai nesuferita jumatate de ora o petrecu... Tic. Prichindelul izbutise, dupa niste sfortari crancene, sa impinga cepul butoiului afara. Isi zdrelise degetele tot impingand si impingand, dar cand isi potrivi ochiul in cerculetul de lumina zari o sumedenie de lucruri si fiinte, numai masa din fata cerdacului si aparatul care, probabil, se desfata pe ea nu intra in raza privirilor lui. Daca butoiul nu ar fi avut fund, l-ar fi potrivit la iuteala cu ochiul de lumina spre masa, dar in situatia in care se afla un singur lucru ii mai ramanea de facut pentru a se infrupta si el din minunatia din fata cerdacului: sa ridice din cand in cand capul afara din butoi. Si treaba asta era foarte riscanta din cauza neintelegerii dintre Ionel si Tombi. Catelul statea nemiscat, cu botul pe labe, la jumatatea distantei dintre butoi si cerdac. Ionel, crezandu-se amenintat, pandea cu coada ochiului fiecare miscare a catelului. Si timpul se facuse atat de lenes, ca lui Tic ii venea sa manance doagele. Dar nici ciresarii de pe cerdac n-o duceau mai bine. Si asupra lor se abatusera frigurile, desi nu stateau cu picioarele in apa ca prichindelul ciufulit si curios. Asteptarea ii ucidea si pe ei, si poate ca se simteau chiar mai incarcerati decat prizonierul din butoi. In sfarsit, Ionel isi privi ceasul:

― Au trecut treizeci si cinci de minute... Ufff! Greu au mai trecut... 

Maria uita intr-o clipa toate certurile pe care le avusese cu Ionel. Mai ca-i venea sa-i sara de gat, dar, atinsa de nu stiu ce fior al amintirilor, se multumi doar sa se apropie de el si sa-i urmareasca febril, cu sufletul la gura, toate miscarile.

Tanarul fizician isi mai privi o data ceasul, rasufla prelung, de parca ar fi aruncat kilometri de vapaie din el, elibera antena subtire si lunga, parca fara de sfarsit, apoi incepu semnalizarile. Emitatorul se supuse tocmai apasarii degetelor. Tacanituri, mai puternice, sau mai slabe, se auzeau distinct, semnalari repetate, repetate, repetate... cu pauze intre ele, cu pauze pentru raspuns, dar pauzele ramaneau goale, tacute. Niciun raspuns... Cuprins de ingrijorare, Ionel se uita iarasi la ceas. Isi stranse pumnii si se repezi din nou asupra emitatorului. Semnale, semnale, semnale, si pauze la fel de mute. O expresie de spaima si durere se intipari pe fata fizicianului. Si ea deveni aproape groaza cand se uita la Maria. Astepta cuvinte rele, priviri crude, astepta carlige reci in umeri si-n ceafa. Alaturi de Dan, Maria traia insa aceleasi emotii si aceleasi spaime ca Ionel:

― Nu se poate! se razvrati ea. Nu se poate! Mai incearca o data. Haide!

Ionel se supuse indemnului, mai ales ca-l vazu si pe Dan clatinand energic din cap. Reincepu semnalizarile, dar emitatorul ramase in continuare mut si nemiscat. Gandurile care incolteau in mintea celor trei ciresari se asemanau intocmai: sau erau prost facute aparatele, sau se intamplase ceva, sus, pe deal. 

Constantin Chirita, „Ciresarii“

 

Textul 2

Telefoanele mobile

Un telefon mobil sau telefon celular (intalnit si sub formele substantivizate „un celular“, „un mobil“) este un aparat electronic portabil, un dispozitiv mobil, care functioneaza fara fir (prin radio) pe baza retelelor GSM sau CDMA si este folosit in general pentru comunicatii personale la distanta mare. Telefoanele portabile care nu se bazeaza pe retele GSM sau CDMA nu trebuie numite „mobile“, desi sunt deplasabile. Miniaturizarea continua a permis ca in zilele noastre in telefoanele mobile sa se integreze o serie intreaga de functiuni suplimentare, ca de ex. dictafon, aparat de fotografiat si filmat, aparat de accesat Internetul si web-ul, GPS, radio si multe altele, astfel rezultand un nou gen de telefon mobil, foarte „inteligent“, numit smart phone. Telefonul a devenit portabil la 20 februarie 1942, cand americanul Donald M. Mitchell a cerut eliberarea unui brevet pentru telefonul sau mobil, „Radio portabil pentru transmisie si receptie“. Dispozitivul transmitea folosind unde scurte, avea o raza de actiune limitata si cantarea nu mai putin de 2,5 kg. Au mai trecut 35 de ani pana cand telefoanele mobile au inceput sa fie folosite pe scara larga, de oamenii obisnuiti. Inventatorul primului telefon mobil este considerat dr. Martin Cooper, fostul manager de sistem din cadrul companiei Motorola. Primul apel de pe un telefon mobil a fost facut de Cooper la 3 aprilie 1973. Abia in 1983 Motorola a prezentat primul telefon mobil comercial din lume, Dyna TAC 8000X. In ziua de azi, telefonia celulara sau mobila se bazeaza pe standardul de comunicatii si reteaua GSM.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Telefon_mobil

 

A.

1. Noteaza, din Textul 1, numele personajelor din grupul ramas pe cerdac.

 

2. Scrie in caseta litera corespunzatoare raspunsului corect, valorificand informatiile din Textul 1.

Timpul necesar pentru verificarea efectiva a aparatelor este de:

a) jumatate de ora

b) o ora si jumatate

c) treizeci si cinci de minute

d) zece minute

Raspunsul corect:

 

3. Scrie in caseta litera corespunzatoare raspunsului corect, valorificand informatiile din Textul 2.

Telefonul a devenit portabil la:

a) 20 februarie 1924

b) 20 ianuarie 1942

c) 20 februarie 1942

d) 30 februarie 1942

Raspunsul corect:

 

4. Scrie in caseta litera corespunzatoare raspunsului corect, valorificand informatiile din Textul 1.

In fragmentul extras din „Ciresarii“, de Constantin Chirita, se evidentiaza:

a) emotiile unei incercari

b) dificultatea unui demers stiintific

c) frumusetea unei intalniri cu prietenii

d) emotia si dificultatea care insotesc un demers stiintific

Raspunsul corect:

 

5. Noteaza X in dreptul fiecarui enunt pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea acestuia, bazandu-te pe informatiile din cele doua texte:

1- Veselia celor doi ciresari, Lucia si Ionel, este neintemeiata.

2- Ciresarii socotesc cu multa zgarcenie timpul total pentru verificarea aparatelor.

3- Tic asteapta pe cerdac, alaturi de Dan, Maria si Ionel, sa se desfasoare verificarea.

4- La prima incercare, aparatul ramane fara raspuns.

5- Un telefon mobil functioneaza fara fir (prin radio) pe baza retelelor GSM sau CDMA.

6- Primul telefon mobil din lume cantarea cateva sute de grame.

 

6. Precizeaza, in doua-trei enunturi, o trasatura morala a personajului Tic, identificata in fragmentul de mai jos, si mijlocul de caracterizare, ilustrandu-l cu o secventa:

„Dintre cei ramasi in curte, in preajma cerdacului, cea mai nesuferita jumatate de ora o petrecu...Tic. Prichindelul izbutise, dupa niste sfortari crancene, sa impinga cepul butoiului afara. Isi zdrelise degetele tot impingand si impingand, dar cand isi potrivi ochiul in cerculetul de lumina zari o sumedenie de lucruri si fiinte, numai masa din fata cerdacului si aparatul care, probabil, se desfata pe ea nu intra in raza privirilor lui.“

 

7. Prezinta, in 30-70 de cuvinte, un element de continut comun celor doua texte date, valorificand cate o secventa relevanta din fiecare text.

 

8. Crezi ca, printr-o descoperire stiintifica, cei doi adolescenti pot contribui la dezvoltarea societatii umane? Motiveaza-ti raspunsul, in 50-100 de cuvinte, valorificand Textul 1.

 

9. Asociaza fragmentul din „Ciresarii“, de Constantin Chirita, cu un alt text literar studiat sau citit ca lectura suplimentara, prezentand, in 50-100 de cuvinte, o valoare culturala comuna, prin referire la cate o secventa relevanta din fiecare text.


Exercitii gramatica Romana clasa 8

 

B.

1. Scrie in caseta litera corespunzatoare raspunsului corect:

Sunt corect despartite in cuvinte ambele cuvinte din seria:

a) sem-na-li-za-rile, mi-ni-a-tu-ri-zarea

b) semn-a-li-za-ri-le, mi-ni-a-tu-ri-za-rea

c) sem-na-li-za-ri-le, mi-ni-a-tu-ri-za-rea

d) sem-nal-i-za-ri-le, minia-tu-ri-za-rea

Raspunsul corect:

 

2. Scrie in caseta litera corespunzatoare raspunsului corect.

Sunt derivate toate cuvintele din seria:

a) descoperira, posesorii, miniaturizarea, transmitea

b) indemn, prelung, functioneaza, comunicatii

c) prelung, tacanituri, functiuni, comunicatii

d) descoperira, prelung, transmitea, comunicatii

Raspunsul corect:

 

3. Scrie in caseta litera corespunzatoare raspunsului corect.

Sensul din text al cuvantului subliniat din fragmentul: „Primul apel de pe un telefon mobil a fost facut de Cooper la 3 aprilie 1973.“ este:

a) alarma

b) convorbire

c) interogare

d) proces

Raspunsul corect:

 

4. Scrie in caseta litera corespunzatoare raspunsului corect.

Enuntul care contine un omonim al cuvantului subliniat din secventa: „Desi nu-l avea intru totul la inima pe Ionel, batranul paznic nu scapase niciun prilej de a-i ajuta pe ciresari“ este:

a) Ploile dese au facut mult bine solului.

b) Padurarul se strecura prin desisul tepos.

c) Copacii desi ascundeau gradina bogata.

d) Desi in padure sunt multi brazi, ea se afla la campie.

Raspunsul corect:

 

5. Selecteaza din fragmentul urmator trei adjective, al caror caz il vei preciza: „Tanarul fizician isi mai privi o data ceasul, rasufla prelung, de parca ar fi aruncat kilometri de vapaie din el, elibera antena subtire si lunga, parca fara de sfarsit, apoi incepu semnalizarile.“

 

6. Alcatuieste un enunt interogativ in care substantivul „ceas“ sa aiba functia sintactica de atribut substantival genitival si un enunt asertiv in care pronumele relativ „care“ sa aiba functia sintactica de subiect.

 

7. Transcrie propozitiile din fraza urmatoare, precizand felul acestora: „Miniaturizarea continua a permis ca in zilele noastre in telefoanele mobile sa se integreze o serie intreaga de functiuni suplimentare, ca de ex. dictafon, aparat de fotografiat si filmat, aparat de accesat Internetul si web-ul, GPS, radio si multe altele, astfel rezultand un nou gen de telefon mobil, foarte «inteligent», numit smartphone.“

 

8. Rescrie textul urmator, reprezentand reactia prietenului tau/prietenei tale la aflarea vestii ca ti-ai luat un nou telefon mobil, corectand toate greselile, indiferent de natura lor:

Ma bucur ca asteptarea ta luasese sfarseala, c-a stiam c-at de doritor erai sa a-i telefonul asta.

 

Subiectul al II-­lea

Scrie, in 80-120 de cuvinte, rezumatul Textului 1.

In alcatuirea rezumatului:

 − vei formula ideile importante, dovedind intelegerea textului;

 − vei prezenta evenimentele in succesiune logica;

 − vei respecta regulile unui rezumat

 

Subiectul I
 

A.

1. Grupul de pe cerdac era format din Maria, Ionel si Dan.

2. d)

3. c)

4. d)

5.

1-incorect

2-corect

3-incorect

4-corect

5-corect

6-incorect

 

6. Tic se remarca prin perseverenta, avand in vedere ca nu renunta usor la incercarea de a-si gasi un punct bun de observatie. Perseverenta este ilustrata prin caracterizare indirecta, asa cum reiese din secventa: „Isi zdrelise degetele tot impingand si impingand“.

 

7. Cele doua texte se remarca printr-un element de continut comun reprezentat de tema dorintei de comunicare, ca dorinta specific umana de a inventa dispozitive care sa permita comunicarea la distanta, pentru a facilita modul in care oamenii comunica si pastreaza legatura unii cu ceilalti. Astfel, textele citate evidentiaza ingeniozitatea si inteligenta oamenilor care, in forme simple, initial, apoi din ce in ce mai complicate, au dezvoltat aparate si dispozitive care sa aduca mai aproape pe cei aflati la departare.

 

8. In opinia mea, o descoperire stiintifica a doi adolescenti poate face diferenta intr-o lume in care inovatia, ingeniozitatea si inteligenta deschid calea progresului si a evolutiei civilizatiei. Astfel, mintea unor adolescenti are mereu deschidere si, prin conexiunile inedite, propune solutii surprinzatoare la probleme considerate de nerezolvat, asa cum procedeaza tinerii din textul lui Constantin Chirita, care reusesc sa realizeze aparatele indispensabile expeditiei lor : „Amandoi tinerii izbutisera, dupa aproape trei luni de indrazneli, incercari, esecuri si reusite, dupa «atata sudoare extrascolara», cum glumea Dan, sa construiasca doua aparate T.F.F., simple, portabile, pentru comunicari la mica distanta, absolut necesare expeditiei.“ In plus, orice schimbare, oricat de mica ar fi, contribuie la modificarea perceptiei generale asupra vietii si, asa, un pas mic pentru un om devine un pas urias pentru umanitate. Deci, indiferent de varsta inventatorilor, descoperirile stiintifice sunt mereu bine-venite.

 

9. Fragmentul citat din „Ciresarii“, de Constantin Chirita, poate fi asociat cu romanul lui Jules Verne „20 000 de leghe sub mari“, in care, pe langa povestea captivanta a calatoriei subacvatice, sunt prezentate multe dispozitive tehnice care se afla la bordul submarinului. De altfel, inventivitatea umana este valoarea evidentiata de cele doua texte, ca rezultat al curiozitatii si al dorintei de explorare. Astfel, tinerii din cartea lui Constantin Chirita sunt preocupati de o inventie minora, pentru comunicarea la distanta, iar Jules Verne prezinta un submarin in toata alcatuirea lui complexa, mult inainte ca un asemenea aparat sa existe cu adevarat. Deci, impactul tehnologiei asupra vietii oamenilor este surprinzator, indiferent de epoca.

 

B.

1. c)

2. c)

3. b)

4. c)

5. tanarul – nominativ

subtire – acuzativ

lunga – acuzativ

6. Cand s-au blocat limbile ceasului?

Care a spart vaza va plati.

 

7. P1 – Miniaturizarea continua a permis – propozitie principala

P2 – ca in zilele noastre in telefoanele mobile sa se integreze o serie intreaga de functiuni su - plimentare, ca de exemplu, dictafon, aparat de fotografiat si filmat, aparat de accesat Internetul si web-ul, GPS, radio si multe altele, astfel rezultand un nou gen de telefon mobil, foarte „inteligent“, numit smartphone. – propozitie secundara completiva directa, subordonata la P1 prin conjunctia „ca...sa“

 

8. Ma bucur ca asteptarea ta a luat sfarsit, ca stiu cat de dornic erai sa ai telefonul asta.

 

Subiectul al II-­lea
 

Ionel si Lucia reusesc sa realizeze aparatele T.F.F necesare expeditiei. Toti Ciresarii se bucura de reusita lor, mai ales ca au inca un motiv de bucurie, reprezentat de barca. Tinerii se hotarasc pe moment sa verifice aparatele si se impart in doua grupuri, fiecare cu cate un aparat. Un grup ramane in cerdac, iar celalalt merge la o distanta de doi kilometri si jumatate. In timp ce grupurile se pregatesc de verificare, Tic se chinuie sa gaseasca cel mai bun punct de observatie, din butoiul in care era ascuns. Dupa scurgerea timpului stabilit, Ionel incearca sa contacteze grupul aflat pe deal. Nu primeste niciun raspuns insa. Incercarile lui repetate dau gres, spre deznadejdea tuturor. Toti incep sa se gandeasca la posibilele cauze: fie o eroare a aparatelor, fie o intamplare neprevazuta pe deal.
 

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri portal invatamant

Declaratie de interese profesori: Pana pe 31 decembrie, profesorii sunt obligati sa declare ce meditatii fac si cu ce elevi

citeste in continuare

Textul liric. Modele de exercitii rezolvate pentru Evaluarea Nationala la clasa a 8-a

citeste in continuare

OFICIAL Planurile-cadru pentru liceu, clasele a XI-a si a XII-a, modificate: ce se schimba din anul scolar 2025-2026

citeste in continuare

Istoria comunismului la liceu - detalii din programa scolara: cultul personalitatii, represiunea si Radio Europa Libera

citeste in continuare

Noul "Indreptar ortografic" va fi distribuit in scoli! 17.000 de exemplare pentru elevi si profesori

citeste in continuare

Fisa de evaluare profesori pentru etapele de mobilitate 2025-2026

citeste in continuare

Echivalare probe scrise BAC 2025: Noi olimpiade recunoscute oficial de Ministerul Educatiei. LISTA completa

citeste in continuare

Pensionare profesori la 1 septembrie 2025: 23 ianuarie, termen-limita depunere optiune

citeste in continuare

Pregatire pentru Evaluarea Nationala. Teste rezolvate la gramatica - Substantivul

citeste in continuare

Decontarea primelor de cariera didactica si a primelor de cariera profesionala: documente justificative in functie de cheltuieli

citeste in continuare

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.