Dintre categoriile lexicale ale limbii romane, omonimele ridica intodeauna probleme, fiind o adevarata capcana gramaticala, deoarece apar frecvent cateva probleme specifice in ceea ce le priveste. De cele mai multe ori, este vorba despre confundarea lor cu termenii polisemantici si schimbarea formei omonimului in vorbire/scris.
Omonimele sunt cuvinte cu aceeasi forma si inteles complet diferit si pot fi impartite in doua categorii:
– omofone – cuvinte care se pronunta la fel, dar se scriu diferit
Exemple: ea/ia etc.
– omografe – cuvinte care se scriu la fel, dar pot fi accentuate diferit
Exemple: vesela, voia, zori, zari
... vezi AICI mai multe despre confuzia omonime - cuvinte polisemantice<<<
De asemenea, omonimele trebuie sa aiba, obligatoriu, aceeasi forma, adica nu-si poate schimba forma in propozitie.
Cateva exemple vor clarifica mai bine aceasta dificultate:
– cuvantul broasca este omonim in urmatoarele contexte:
Broasca de la usa s-a stricat. (mecanism)
Broasca este un animal acvatic, care traieste in lacuri si balti. (animal)
– cuvantul roaba este omonim in urmatoarele contexte:
Tata a cumparat o roaba noua pentru a cara pamant. (vehicul pentru transportat materiale)
In timpul voievozilor, o fata rapita de turci ajungea roaba in haremul sultanului. (sclava)
– cuvantul toc este omonim in urmatoarele contexte:
Mi s-a rupt un toc de la pantof. (portiunea posterioara a pantofilor)
Am dat cu vopsea la un toc de usa. (rama, cadru)
Ochelarii mei sunt in toc. (cutie, suport)
De afara se aude toc-toc. (interjectie onomatopeica, ce imita zgomotele din natura)