TIMISOARA. S-au incins spiritele la Timisoara, in preajma momentului aprobarii taxelor si impozitelor majorate pe 2025. Conducerea USR a primariei s-a lovit de reactii din partea PSD si PNL in privinta stabilirii darilor pe anul viitor, dar si din partea oamenilor de afaceri care au spus ca acestea trebuie ajustate, avand in vedere ca sunt cele mai mari din Romania si vor impovara atat populatia, cat si business-urile.
In acest context, a aparut informatia potrivit careia USR si PNL ar bate palma pentru ca Dominic Fritz sa impuna si al doilea viceprimar tot de la USR, in persoana Paulei Romocean, care ar renunta la fotoliul de deputat proaspat castigat pentru a ramane in conducerea Primariei Timisoara.
Reactia presedintelui PSD Timis Alfred Simonis n-a intarziat.
„Protocoalele sunt făcute pentru a fi respectate, iar în urmă cu câteva luni am semnat un astfel de document cu PNL Timiș, care prevedea inclusiv susținerea unui viceprimar din partea alianței PSD-PNL la Timișoara.
Astăzi, aflu cu surprindere că partenerii liberali au de gând să voteze un viceprimar USR, ceea ce încalcă protocolul. Noi rămânem consecvenți și corecți în privința documentelor semnate și vom propune alegerea unui viceprimar al Partidului Național Liberal.
Așa cum am mai spus, nu este normal ca întreaga putere să aparțină unui singur partid politic.
În același timp, parte a înțelegerii pe sub masă dintre USR și PNL este susținerea majorării taxelor. Aceasta contravine inclusiv declarațiilor făcute de Ilie Bolojan, care anunța că liberalii nu sunt adepții creșterilor de taxe.
PSD nu este de acord cu împovărarea timișorenilor și a mediului de afaceri cu dări majorate, Timișoara având oricum cele mai mari taxe și impozite din România. Acest lucru trebuie să se schimbe„, a transmis Alfred Simonis, liderul social-democratilor din Timis.
Vicepresedintele USR Timis, Ruben Latcau, nu a infirmat si nici nu a confirmat informatiile privind o intelegere cu PNL.
Presedintele PNL Timisoara Marilen Pirtea nu a putut fi contactat pentru a oferi o declaratie.
In schimb, Alin Popoviciu, membru in BPJ al PNL si vicepresedinte CJ Timis, a transmis pe pagina sa de Facebook ca al doilea viceprimar la Timisoara trebuie sa fie liberal.
PNL Timiș are consilieri locali aleși foarte pregătiți și capabili care sunt convins că pot reprezenta valorile liberale în conducerea Primăriei Timișoara.
De aceea, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, susțin ca al doilea viceprimar al Timișoarei să aparțină Partidului Național Liberal „, a precizat Alin Popoviciu.
Joi dupa-amiaza este asteptat in Consiliul Local votul in privinta aprobarii taxelor si impozitelor pe 2025. La instalarea lui Ruben Latcau (USR) in functia de viceprimar, in noiembrie, Dominic Fritz anunta ca amana momentul alegerii celui de-al doilea vice pana dupa alegerile prezidentiale si parlamentare.
UPDATE: In jurul orei 13.00, primarul Dominic Fritz a anuntat ca retrage de pe ordinea de zi a sedintei de Consiliu Local de joi proiectul privind taxele si impozitele pe 2025.
UPDATE: Dupa cateva ore, presedintele PNL Timis Vasile Blaga a venit cu cateva lamuriri. Acesta tine sa precizeze ca protocolul cu PSD a fost doar la nivel judetean
„În vederea asumării diverselor poziții administrative la nivelul Timișoarei, PNL colaborează cu partidele din arcul pro-european, excluzând orice colaborare cu AUR. În plus, merită să reamintim faptul că acordul de colaborare pe care PNL l-a stabilit cu PSD în Timiș privește dimensiunea administrativă a parteneriatului de la Consiliul Județean Timiș, nefiind un acord politic general, de nivel județean.
La nivelul municipiului Timișoara, PNL își urmează propriile obiective și are propriile sale propuneri politice, dar și pentru funcții administrative, pentru a răspunde cât mai bine așteptărilor timișorenilor. În ceea ce privește desemnarea unui reprezentant PNL pentru poziția de viceprimar al Timișoarei, propunerea va veni doar din partea noastră. În consecință, ne dorim echilibru și mai multă orientare spre proiecte și priorități obiective, racordate la așteptările cetățenilor, cu evitarea opiniilor și speculațiilor care nu conțin argumente reale”, a transmis Vasile Blaga intr-un comunicat.
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.