TIMISOARA. Grav accident de circulatie pe cea mai tranzitata sosea din vestul tarii, in Timis. 5 masini, in care erau 8 oameni, s-au izbit pe DN68 A, in apropiere de localitatea Traian Vuia.
Mai multe echipaje de pompieri au intervenit la locul accidentului si a fost chemat in ajutor si elicopterul SMURD.
„În accidentul rutier au fost implicate cinci autoturisme în care se aflau opt persoane. În urma evenimentului au rezultat două victime, dintre care una încarcerată. Aceasta a fost extrasă în stare conștientă„, transmit reprezentantii ISU Timis.
Cei doi raniti au fost preluati de echipajele medicale si transportati de urgenta la spital pentru ingrijiri si investigatii.
„Un bărbat în vârstă de 51 de ani a condus un autoturism pe DN 68 A, dinspre Lugoj înspre Traian Vuia, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani, ce se deplasa regulamentar în fața sa. Ulterior, autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 32 de ani a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de un bărbat de 24 de ani, care, de asemenea, se deplasa regulamentar în fața sa.
În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 51 de ani a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, care se deplasa dinspre Traian Vuia înspre Lugoj, dar și cu încă un autoturism, ce se afla în spatele celui condus de bărbatul de 33 de ani, la volanul căruia se afla o femeie în vârstă de 37 de ani.
Șoferul în vârstă de 51 de ani, precum și o femeie pasageră în autoturism, au fost transportați spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Toți șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă„, transmit reprezentantii IPJ Timis.
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.