Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: „Cătălin Drulă, ministrul 0, cere din nou votul timișenilor” (P) | OpiniaTimisoarei.ro

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: „Cătălin Drulă, ministrul 0, cere din nou votul timișenilor” (P) | OpiniaTim
📅 2024-11-14

Zero kilometri de autostradă și drum expres! Aceasta este cea mai mare „realizare” a lui Cătălin Drulă pe perioada mandatului său de ministru al Transporturilor. Deficitar la capitolul eficiență administrativă, Drulă are ca unică preocupare atacurile fără fundament la actuala conducere a ministerului.

Cătălin Drulă este recunoscut drept ministrul 0, pentru că această cifră stă în dreptul numelui său când e vorba de lucruri concrete realizate. Niciun metru de autostradă sau drum expres, nicio centură sau vreun aeroport realizat. Absolut nimic! Perioada în care a condus Ministerul Transporturilor este cea mai neagră din istoria acestei instituții, acesta fiind preocupat doar de jocuri politice și de imagine. Acum, are curajul să atace în spațiul public, să împroaște cu minciuni, dar aceste trehnici sunt cunoscute: când nu poți vorbi despre propriile realizări, faci gălăgie mare care să acopere incompetența”, a declarat Sorin Grindeanu, deputat de Timiș și ministru al Transporturilor.

La Transporturi nu a excelat, acest lucru este binecunoscut, dar nici ca deputat de Timiș Cătălin Drulă nu a făcut vreun demers pentru un proiect măcar care să vină în sprijinul locuitorilor județului Timiș. Însă, pentru a treia oară, cere votul timișenilor cu dorința unui nou mandat de parlamentar.

Nicio inițiativă legislativă, niciun proiect pentru Timiș, nimic. Acesta este un scurt rezumat al activității parlamentare a acestui domn Drulă care vine astăzi la noi acasă și ne cere să îi mai asigurăm patru ani în Camera Deputaților, patru ani în care va face același lucru: va încasa un salariu pentru a nu face nimic”, a mai spus Sorin Grindeanu.

– Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizația Județeană Timiș
– Executat de SC Ripensis Media Trust SRL
– CUI mandatar financiar coordonator 11240017

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri opinia timisoarei

World Class isi consolideaza prezenta in Timisoara cu al saptelea centru premium de sanatate, fitness si inot, in City of Mara

TIMISOARA. World Class România, cea mai importantă rețea de health & fitness din țară, își continuă expansiunea rapidă în Timișoara prin deschiderea celui mai nou club modern în City of Mara. Echipat cu o piscină semi-olimpică, noul club se alătură rețelei în continuă creștere de cluburi Worl...

Politisti locali injurati ca la usa cortului de un calator prins fara bilet intr-un tramvai din Timisoara. Uimitor ce a urmat

TIMISOARA. Razie de proportii a politistilor locali si a controlorilor STPT, incheiata cu un scandal la Timisoara. CITESTE SI: Trafic inchis la un nod rutier pe autostrada Timisoara – Arad, timp de 3 zile. Variantele ocolitoare Agentii l-au prins intr-un tramvai pe un barbat ce calatorea fraudulo...

Trafic inchis la un nod rutier pe autostrada Timisoara – Arad, timp de 3 zile. Variantele ocolitoare

TIMISOARA. Anunt important pentru soferi de la Directia Regionala de Drumuri si Poduri Timisoara. Din pricina unor lucrari de asfaltare intr-o zona de conexiune a viitoarei Centuri Sud Arad, se impun restrictii la urcarea/coborarea de pe Autostrada Vestului in zona Arad Sud. CITESTE SI: E nevoie ...

Andreea Voica, Petrica Irimica sau Doriana Talpes, in spectacol de Ziua Romaniei, la Timisoara

TIMISOARA. Eveniment de suflet dedicat Zilei Nationale a Romaniei, la Timisoara, organizat de catre Consiliul Judetean. CITESTE SI: Un telegraf care functiona in vremea lui Napoleon, diligente, calareti, avioane si zeppeline. Istoria Postei, intr-o expozitie eveniment la Timisoara. Foto Ansamblul...

Braconieri, ‘calcati’ de politisti, in Timis. Caprioare gasite in captivitate, arme si munitie in casele… vanatorilor

TIMISOARA. Perchezitii ale politistilor de la Serviciul Arme Explozivi si Substante Periculoase Timis la Cenei, pe urmele unor braconieri. CITESTE SI: E nevoie de mai mult teren pentru bucata lipsa de autostrada, de 10 km, intre Margina si Holdea. Guvernul aproba exproprierile suplimentare de pe ...

E nevoie de mai mult teren pentru bucata lipsa de autostrada, de 10 km, intre Margina si Holdea. Guvernul aproba exproprierile suplimentare de pe traseu

TIMISOARA. Pentru segmentul lipsa din Autostrada Vestului, de nici 10 km, intre Margina si Holdea, cunoscut drept tronsonul cu ‘tuneluri pentru ursi’, este nevoie de mai mult teren, lucru prevazut inca de la reproiectarea lucrarilor, odata cu preluarea contractului de catre firmele om...

Spitalul Premiere – singurul spital din Timișoara cu 3 centre de excelență acreditate internațional

În domeniul sănătății, excelența în servicii medicale înseamnă standarde, rezultate și evaluări care atestă calitatea actului medical, de la organizații recunoscute internațional. Spitalul Premiere din Timișoara, parte a rețelei de sănătate REGINA MARIA, este recunoscut ca spital multidisciplinar...

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: „Cătălin Drulă, ministrul 0, cere din nou votul timișenilor” (P)

Zero kilometri de autostradă și drum expres! Aceasta este cea mai mare „realizare” a lui Cătălin Drulă pe perioada mandatului său de ministru al Transporturilor. Deficitar la capitolul eficiență administrativă, Drulă are ca unică preocupare atacurile fără fundament la actuala conducere a minister...

Ziua in care Timisoara devenea primul oras din Romania in care aparea pe strazi firobuzul. Povestea lui in imagini. Foto

TIMISOARA. Timisoara se mandreste cu multe premiere de-a lungul timpului, in diferite domenii, iar una dintre acestea este troleibuzul. Intr-o perioada in care Al Doilea Razboi Mondial era in plina desfasurare, in urma cu exact 82 de ani, Timisoara se pregatea de o noua premiera: pornea pe strazi...

Biblioteca Universitatii Politehnica Timisoara, de zece ani in noul sediu

Biblioteca Universității Politehnica Timișoara împlinește 10 ani de la inaugurarea noului sediu, care o face una dintre cele mai moderne biblioteci universitare. Atunci, la 12 noiembrie 2014, peste 1000 de studenți de la UPT au realizat un impresionant lanţ uman, de la biblioteca veche a Universi...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.