O cercetare recentă arată că oamenii consideră că ChatGPT scrie poezii mai bune decât Shakespeare

O cercetare recentă arată că oamenii consideră că ChatGPT scrie poezii mai bune decât Shakespeare
📅 2024-11-18

Cercetarea a fost realizată de experţi de la Universitatea Pittsburgh din SUA, iar la studiu au participat 1.634 de persoane şi au primit 10 poezii. Participanţii au considerat, în general, că poemele scrise de AI sunt mai frumoase şi mai ritmate, scrie DPA.

Dintre cele 10 poezii, cinci au fost scrise de maeştri cunoscuţi ai limbii engleze, precum Shakespeare şi T.S. Eliot. Cinci dintre poezii au fost scrise de ChatGPT, instrumentul de inteligenţă artificială fiind rugat să producă texte în stilul aceloraşi autori.

În mai mult de jumătate din răspunsuri, participanţii au declarat că au crezut că poemele AI au fost scrise de un om. Cele cinci poezii despre care cei mai puţini participanţi au crezut că au fost compuse de oameni au fost de fapt toate scrise de poeţi umani.

„Simplitatea poemelor generate de AI poate fi mai uşor de înţeles de către neexperţi, determinându-i să prefere poezia generată de AI”, scriu cercetătorii în revista Nature Scientific Reports din noiembrie.

 

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Ce cred prezidenţiabilii despre parteneriatul civil şi adopţia în cazul cuplurilor de acelaşi sex

În cadrul dezbaterii televizate de la Digi TV, candidaţii la preşedinţie au abordat tema legalizării parteneriatului civil, un subiect sensibil, în contextul în care România a fost condamnată la CEDO pentru nerecunoaşterea cuplurilor de acelaşi sex.

Ciolacu: De ce să-mi dau demisia? N-am ce lămuri. Vorbim de o călătorie a mea în zona privată

Marcel Ciolacu spune că este atacat de contracandidaţii săi „impotenţi politic”, deşi nu vine de la şcoala de măicuţe şi cunoaşte jocul politic: „De ce să-mi dau demisia? N-am ce lămuri! Să-mi controleze ANI banii”. „Vreau să văd facturile lui Ciucă de la panourile de publicitate”, ...

Adrian Sârbu: DUMINICA ASTA DU-TE LA VOT ŞI PUNE ŞTAMPILA PE ALB, ADICĂ PE NICIUNUL, SĂ VADĂ CĂ EXIŞTI!

Ciolacu: Prima vizită oficială din 2025 a lui Mark Rutte va fi în România

Prima vizită oficială din 2025 a lui Mark Rutte va fi în România, anunţă Marcel Ciolacu.

Ciucă, la revenirea din Austria: Moment decisiv pe 22 noiembrie la Budapesta, în privinţa Schengen

Austria, care a blocat intrarea României în Schengen, acceptă să discute tehnic aderarea, după ce numărul migranţilor ilegali a scăzut „considerabil". Anunţul a fost făcut de Nicolae Ciucă, la revenirea din Austria.

Snooker: jucătoarea chineză Bai Yulu scrie istorie cu o victorie împotriva lui Jamie Jones

România - Cipru: Modificări şi debut în echipa tricolorilor pentru ultimul meci din 2024

O cercetare recentă arată că oamenii consideră că ChatGPT scrie poezii mai bune decât Shakespeare

Războiul din Ucraina, ziua 999. Reacţia Kremlinului după ce Biden a permis Kievului să folosească rachete cu rază lungă de acţiune pentru a lovi ţinte din interiorul Rusiei / Scholz îi spune „nein” lui Zelenski: Germania nu va livra Ucrainei rachete Taurus, în ciuda deciziei SUA

Ludovic Orban se retrage din cursa prezidenţială în favoarea Elenei Lasconi

Ludovic Orban se retrage din cursa electorală şi o susţine pe Elena Lasconi.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.