„În 2025, vom acorda o atenţie specială programelor de înzestrare destinate Forţelor Navale, atât pe componenta maritimă, cât şi pe cea fluvială,” a declarat ministrul Angel Tîlvăr, evidenţiind contribuţia decisivă a marinelor militare la menţinerea libertăţii de navigaţie în Marea Neagră.
Într-un context marcat de tensiuni regionale, Forţele Navale Române au demonstrat un nivel ridicat de pregătire, îndeplinind cu succes misiuni precum monitorizarea minelor marine din Marea Neagră, participarea la operaţiile NATO (SNMCMG-2, SEA GUARDIAN) şi UE (IRINI), dar şi comanda unor grupări navale internaţionale, se arată în comunicatul MAPN.
Fregatele „Regina Maria” şi „Regele Ferdinand” au avut un rol central, iar nava-şcoală „Mircea” a continuat să formeze viitori marinari prin marşuri internaţionale.
Execuţia bugetară de peste 99% din fondurile alocate a fost remarcată de ministrul Tîlvăr, care a apreciat utilizarea eficientă a resurselor pentru reparaţii, modernizări şi sprijinirea resursei umane.
Viceamiralul Mihai Panait, şeful Statului Major al Forţelor Navale, a prezentat direcţiile strategice pentru anul în curs:
„Forţele Navale Române vor continua să fie un pilon esenţial în menţinerea securităţii regionale, demonstrând angajamentul ferm pentru coeziunea strategică a NATO,” a declarat viceamiralul Panait.
Cu un război în desfăşurare în nordul Mării Negre, Forţele Navale vor juca un rol vital în protejarea intereselor României şi ale NATO în regiune. Oficialii militari au subliniat importanţa interoperabilităţii cu aliaţii şi adaptarea constantă la provocările unui mediu imprevizibil de securitate.
La eveniment au participat şi alţi lideri ai Statului Major al Apărării, inclusiv generalul Gheorghiţă Vlad, care a lăudat nivelul ridicat de pregătire al militarilor români. „Forţele Navale Române demonstrează prin fiecare misiune că sunt capabile să îşi îndeplinească obiectivele strategice cu profesionalism,” a concluzionat acesta.