Oamenii de ştiinţă au descoperit o nouă specie de parazit uman care pare să fie rezistentă la tratamentele antiparazitare comune, cum ar fi ivermectina, anunţă Live Science.
Parazitul este un tip de vierme rotund înrudit cu Trichuris trichiura, despre care se crede că în prezent infectează între 429 de milioane şi 508 de milioane de oameni la nivel global, potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA.
Până acum, noul vierme a fost identificat doar la persoane din Africa de Vest, în special din Coasta de Fildeş.
„Infecţia tinde să nu fie mortală, dar poate provoca boli grave, în special la copiii mici”, a declarat John Gilleard, profesor la Facultatea de Medicină Veterinară a Universităţii din Calgary, pentru Live Science.
Noul vierme a fost descoperit în timpul unui studiu mai amplu asupra rezistenţei acestora la medicamente. Studiul a fost realizat pe pacienţi din Africa de Vest.
Descoperirea a fost prezentată în ediţia din ianuarie a revistei Emerging Infectious Diseases. Cercetătorii nu ştiu dacă viermele este răspândit la pacienţi din alte zone ale globului şi de ce este rezistent la medicamentele clasice.