Favoriţi ai competiţiei cu premii de 10 milioane de dolari, americanii au revendicat trofeul după ce Fritz l-a învins pe Hubert Hurkacz cu 6-4, 5-7, 7-6(4), la scurt timp după ce Gauff a dominat-o pe lidera mondială Iga Swiatek cu 6-4, 6-4.
Acesta este al doilea trofeu United Cup al SUA, după cel din 2023, care a marcat inaugurarea turneului mixt, considerat un important eveniment de pregătire pentru Australian Open.
Fritz a făcut diferenţa în tiebreak-ul decisiv, declanşând sărbătoarea echipei americane: "Felicitări Poloniei pentru o săptămână grozavă. Sunt o echipă incredibil de puternică, iar diferenţa a fost minimă. Ar fi putut merge în ambele direcţii. Le mulţumesc colegilor mei pentru susţinerea extraordinară. Atmosfera din această săptămână a fost incredibilă. Asta ne face o echipă atât de unită şi este motivul pentru care avem succes."
Coco Gauff, a treia jucătoare a lumii, şi-a continuat forma impresionantă şi a încheiat turneul neînvinsă, oferindu-le fanilor de la Ken Rosewall Arena, din Sidney, un adevărat spectacol. După ce a pierdut un avantaj de 2-0 în primul set, Gauff a revenit şi a profitat de cele 19 erori neforţate ale adversarei pentru a câştiga meciul.
"Cred că sunt una dintre cele mai bune jucătoare din lume. Când joc bine, sunt greu de învins. Sunt fericită că am reuşit să aduc un punct pentru echipa noastră. A fost greu, nu voi minţi," a declarat Gauff.