În competiţia „Original by Motul”, dedicată riderilor fără asistenţă tehnică, Gyenes se află pe locul secund, fiind devansat de francezul Benjamin Melot, după ce a primit o penalizare de 15 minute care l-a împiedicat să ocupe prima poziţie.
Într-o declaraţie făcută pe 5 ianuarie înainte de începutul etapei, Gyenes, care concurează pentru Autonet Motorcycle Team, a explicat dificultăţile traseului şi modul în care şi-a pregătit motocicleta pentru această probă de anduranţă, care a însumat 947 de kilometri:
„Am pus roţi noi, am schimbat uleiul, filtrele de aer – pentru că am mers 90% din cei 412 km (ai primei etape n.r.) în praf. Filtrul de aer a fost foarte afectat, aşa că am pus unul de rezervă pentru ziua următoare. Noaptea dormim în deşert, fără acces la piese, doar cu echipamentul nostru şi un sac de dormit”.
În prima zi Gyenes a parcurs 600 de kilometri, restul traseului fiind terminat în ziua a doua.
Sanders domină competiţia.
Etapa la Moto a fost câştigată de Daniel Sanders (RED BULL KTM Factory), care şi-a mărit avansul general la peste 12 minute faţă de Skyler Howes, ocupantul locului secund. Tosha Schareina s-a clasat al treilea, completând podiumul zilei.
Pentru Emanuel Gyenes, care a parcurs ultima porţiune de 330 km din punctul de pauză D către Bisha, provocarea principală a fost rezistenţa fizică şi navigaţia dificilă. „Mani” continuă să impresioneze prin determinarea sa, având în vedere lipsa sprijinului tehnic şi condiţiile dure din Arabia Saudită.
Pe 7 ianuarie, Emanuel Gyenes va lua startul în cea de-a treia etapă a Raliului Dakar 2025, care se desfăşoară pe ruta Bisha - Al Henakiyah. Aceasta include un total de 466 km de legătură şi 327 km de probă specială.