Sfântul Dumitru, patronul păstorilor, este sărbătorit astăzi de ortodocşi şi catolici

Sfântul Dumitru, patronul păstorilor, este sărbătorit astăzi de ortodocşi şi catolici
📅 2024-10-26

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, cinstit de creştini în 26 octombrie, a trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305).

Fiu al prefectului din Tesalonic, el a fost numit, datorită calităţilor sale, guvernator al Tesalonicului, după moartea tatălui său. Mai târziu, împăratul Maximian a aflat că Dimitrie este creştin, lucru care l-a mâniat foarte tare. Drept urmare, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor.

Venit la Tesalonic, împăratul l-a întrebat pe Dimitrie dacă sunt adevărate cele auzite despre el. Dimitrie a mărturisind cu îndrăzneală că este creştin şi a defăimat închinarea păgânească. Pedeapsa împăratului a fost maximă: Dimitrie a fost închis în temniţă şi ucis cu suliţa.

În credinţa populară, anul este împărţit în două anotimpuri: vară şi iarnă. Dacă Sfântul Gheorghe "încuie" iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele. Există credinţă că, în ziua Sf. Dumitru, căldura intră în pământ şi gerul începe să-şi arate colţii.

În ajunul sărbătorii Sfântului Dumitru, se aprind focuri, peste care sar copii, pentru a fi sănătoşi tot anul. Focul are şi menirea de a alunga fiarele şi de a încălzi morţii. După ce focul este stins, ţăranii aruncă un cărbune în grădină, pentru ca aceasta să primească putere de a rodi.

Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor, ziua lui fiind aceea în care, spune tradiţia, ciobanii află cum va fi iarna. Aceştia îşi aşează cojocul în mijlocul oilor şi aşteaptă să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, anotimpul rece va fi aspru. Un alt mod de a afla cum va fi iarna este acela de a urmări mersul oilor în dimineaţa sărbătorii Sf. Dumitru. Astfel, dacă dimineaţa se va trezi mai întâi o oaie albă, care va pleca spre sud, iarna va fi grea. Dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, iarna va fi uşoară.

Ziua Sfântului Dumitru era, pe vremuri, şi o zi a soroacelor. Se terminau învoielile încheiate între stăpânii oilor şi ciobani la San-George, de unde şi zicerea că "la San-George se încaieră câinii, iar la Samedru se sfădesc stăpânii".

Tot de Sfântul Dumitru, se tocmesc servitorii pentru diverse treburi şi se strică stanele. Ţăranii tund coama căilor până la trei ani, ca să aibă păr frumos.

În anumite zone, oamenii îl cinstesc pe Sfântul Dimitrie ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul folosit la Sfânta Împărtăşanie.

Potrivit altor tradiţii, dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă şi frumoasă. Dacă luna va fi plină şi cerul acoperit de nori, iarna va fi aspră, cu zăpezi mari.

O zi mai târziu, în 27 octombrie, este cinstit Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Basarabov, ocrotitorul Bucureştilor.

Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov s-a născut la sud de Dunăre, în Bulgaria. A trăit în secolul al XIII-lea, în timpul "imperiului" vlaho-bulgar de la Târnovo, intemeiat de fraţii Petru şi Asan. Iubind viaţa ascetică, el se retrage într-o peşteră. Nu se ştie cât timp a stat acolo şi nici când a murit, dar tradiţia spune că, înainte de a muri, el s-a aşezat singur între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu.

Moaştele sale au fost aşezate cu cinste, în iunie 1774, în actuala Catedrală Patriarhală din Bucureşti.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

În lipsa unei strategii de ieşire a Israelului din Gaza, criticii se tem de o invazie permanentă

Generalul israelian pensionat Giora Eiland consideră că Israelul se confruntă cu luni de lupte în Gaza, dacă prim-ministrul Benjamin Netanyahu nu profită de şansa oferită de moartea liderului Hamas Yahya Sinwar pentru a pune capăt războiului, relatează Reuters.

Bulevard nou deschis în Sectorul 6. Primar: Va degreva cartierul Drumul Taberei şi Valea Oltului

Primaria Sectorului 6 deschide, sâmbătă, un drum public cu profil de bulevard care va avea denumirea Drumul Valea Largă. Primarul Ciprian Ciucu spune că acest drum va degreva mult cartierul Drumul Taberei şi Valea Oltului, care este paralelă cu acesta.

Războiul din Ucraina, ziua 976. Trupe nord-coreene se îndreaptă spre Kursk / Ucraina anunţă că Rusia a pierdut 687.600 de soldaţi din 24 februarie 2022

Zelenski spune că trupele nord-coreene vor activa în Ucraina încă de duminică.

Armata israeliană a lansat atacuri aeriene asupra Iranului / Au fost vizate bazele militare / IDF. 20 de ţinte au fost lovite / Teheranul minimizează efectele şi ameninţă cu un răspuns care să „umilească” adversarul

Sfântul Dumitru, patronul păstorilor, este sărbătorit astăzi de ortodocşi şi catolici

Sărbătoarea de Sfântul Dumitru este ultima dintre cele mai importante sărbători ale toamnei şi are loc în 26 octombrie. Ortodoxia serbează ziua prin hramuri, iar credincioşii cu jocuri de focuri vii.

Oficialii din MApN, la conferinţa grupului de lucru privind Formula de Pace a preşedintelui Ucrainei

Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Simona Cojocaru, a reprezentat Ministerul Apărării Naţionale la conferinţa dedicată grupului de lucru nr. 6 privind Formula de Pace a Preşedintelui Ucrainei.

Fostul CEO al Abercrombie, Mike Jeffries, pledează nevinovat pentru trafic sexual

Mike Jeffries, fostul director general al Abercrombie & Fitch a pledat vineri nevinovat la acuzaţiile că a condus o schemă internaţională de trafic sexual în timp ce conducea retailerul de îmbrăcăminte, scrie Reuters.

Adrian Sârbu: Statul are peste 10.000 de clădiri de patrimoniu. Ce aş face din Palatul Cotroceni? Un muzeu al artei şi spiritualităţii româneşti. Din Palatul Victoria? Un super hotel de 5 stele. La Palatul Parlamentului aş muta sediul NATO din Europa

Accident grav pe DN 2, în Ialomiţa, soldat cu 2 morţi

Un accident grav a avut loc sâmbătă dimineaţa, între o maşină şi o autoutilitară, pe DN 2, în zona localităţii Ciocârlia, judeţul Ialomiţa. Intervine descarcerarea pentru a scoate două persoane.

Beyonce s-a alăturat lui Harris la mitingul pentru dreptul la avort

Beyoncé şi-a făcut apariţia la mitingul Kamalei Harris din Houston, fără să concerteze, scrie Reuters.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.