Şapte persoane, între care doi copii, implicate într-un accident în Sibiu

Şapte persoane, între care doi copii, implicate într-un accident în Sibiu
📅 2025-01-19

Două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, două ambulanţe SAJ şi o autospecială de stingere au intervenit de urgenţă pe DN1 la ieşire din localitatea Şelimbăr la un accident rutier.

În accident au fost implicate 7 persoane, dintre care cinci adulţi şi doi copii. Toate cele şaşpte persoane au primit îngrijiri medicale la faţa locului, au suferit traumatisme uşoare şi au fost transportate la spital conştiente pentru investigaţii suplimentare.

Poliţiştii rutieri au făcut primele cercetări şi spun că, în timp ce conducea maşina pe un drum secundar din Şelimbăr, o tânără în vârstă de 24 de ani, din Iacobeni, a pătruns în drumul naţional fără să acorde prioritate, a virat la dreapta şi a lovit cealaltă maşină, condusă spre Sibiu de un tânăr de 24 de ani, din Arpaşu de Sus.

Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului.

În zonă se circulă îngreunat.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Simbolismul ascuns al modei în cazul primelor doamne când participă la inaugurare preşedinţilor SUA

În momentul în care fiecare preşedinte al SUA depune jurământul, prima doamnă poate fi deja o figură familiară, fie datorită apariţiilor (sau absenţelor) din campania electorală, fie datorită rolurilor sale anterioare în cadrul Casei Albe. Ele îşi elaborează oricum propriile politic...

Războiul din Ucraina, ziua 1061. Slovenia donează Ucrainei vehicule specializate pentru deminare / Merkel subliniază importanţa NATO în sprijinirea Ucrainei şi face apel la solidaritate transatlantică / Rusia critică parteneriatul de 100 de ani dintre Ucraina şi Regatul Unit

Un mare bucătar francez interzice accesul inspectorilor Ghidului Michelin în noul său restaurant

Doi adolescenţi, la terapie intensivă după prăbuşirea telescaunului din Pirinei, Spania

Mii de oameni la mitingul lui Trump în Washingtown înainte de inaugurare

Preşedintele ales, Donald Trump, atrage mii de persoane la mitingul din Washington pentru un tur al victoriei înainte de inaugurare.

Cadavru găsit pe malul unui lac din Cluj

Familia lui Doron Steinbrecher, ostatica ce are si cetăţenie română: „Iubita noastră Dodo s-a întors în sfârşit în braţele noastre”

Familia lui Doron Steinbrecher a publicat o declaraţie în urma eliberării ei: „Iubita noastră Dodo s-a întors în sfârşit în braţele noastre”.

Şapte persoane, între care doi copii, implicate într-un accident în Sibiu

Şapte persoane, între care doi copii, au fost implicate într-un accident rutier în Şelimbăr, la limita cu municipiul Sibiu, după ce două maşini s-au ciocnit.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Va trece măcar de etapa întâi Acordul în trei etape Israel-Hamas?

Trafic rutier oprit în Mureş: scurgeri de combustibil pe şosea după ce un autotren şi o cisternă s-au ciocnit

Circulaţia rutieră este oprită total duminică, pe DN 13 Braşov-Târgu Mureş, în apropiere de Sighişoara, după ce un autotren şi o cisternă s-au ciocnit şi sunt scurgeri de combustibil pe şosea.

Good News

Only good and positive news.