Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată, duminică, prin apel 112, în jurul orei 16.00, că a fost descoperit un cadavru pe malul unui lac situat pe raza localităţii Chinteni.
Mai mulţi poliţişti ai Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului Criminalistic au făcut cercetarea la faţa locului, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care a survenit decesul.
Din primele cercetări, nu au fost descoperite probe sau mărci traumatice ori leziuni de violenţă care să indice o posibilă cauză de agresiune de natură să-i fi provocat decesul.
În prezent, se încearcă identificarea cadavrului şi clarificarea împrejurărilor în care a survenit decesul.
Totodată, cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, unde va fi efectuată expertiza medico-legală.