Potrivit Jandarmeriei României, jandarmii au fost sesizaţi prin apel la 112 despre faptul că patru tineri străini, cu vârste între 16 şi 18 ani, care încercau să ajungă la Crucea Caraiman, pe traseul Jepii Mici, nu au mai putut înainta din cauza stratului mare de zăpadă şi a echipamentului necorespunzător. Aceştia erau încălţaţi cu adidaşi.
O patrulă de jandarmi montani din cadrul postului Buşteni s-a deplasat în zona indicată, a localizat tinerii şi i-a condus în siguranţă în staţiunea Buşteni.
Jandarmii reamitesc că traseele turistice de altitudine din munţii Bucegi sunt închise pe timpul iernii, iar aventurarea pe acestea, mai ales cu echipament necorespunzător, pune grav în pericol viaţa celor care fac astfel de imprudenţe.