Donald Trump, care preia mandatul de la Casa Albă pe 20 ianuarie, a descris controlul american asupra Groenlandei, un teritoriu danez autonom, drept o „necesitate absolută”. El nu a respins potenţiala utilizare a mijloacelor militare sau economice, pentru obţinerea acestui lucru.
Vineri, în timpul unei conferinţe de presă care a avut loc la Copenhaga, prim-ministrul Groenlandei, Mute Egede, a fost întrebat dacă a discutat subiectul cu Donald Trump.
„Nu, dar sunt gata să vorbim”, a răspuns premierul, potrivit Reuters.
Premierul danez Mette Frederiksen a declarat în aceeaşi conferinţă de presă că a cerut o întâlnire cu Trump, dar nu se aştepta ca discuţia să aibă loc înainte de 20 ianuarie.
Groenlanda, care are 57.000 de locuitori, a fost o colonie daneză până în 1953. În prezent este un teritoriu danez autonom. În 2009, Groenlanda şi-a asigurat dreptul de a-şi revendica independenţa prin vot.