„La faţa locului s-au deplasat forţe de intervenţie din cadrul Detaşamentului Sighetu Marmaţiei, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, autospeciala de Terapie Intensivă Mobilă şi un echipaj medical SMURD”, a transmis sursa citată. Incidentul a avut loc pe strada Alexandru Ivasiuc din municipiu.
Incendiul a fost localizat, iar pompierii intervin pentru lichidarea acestuia.
15 locatari au fost evacuaţi, iar o parte s-au autoevacuat, în casa scării acumulându-se cantităţi mari de fum. Proprietarul locuinţei a fost printre persoanele care s-au autoevacuat, el fiind evaluat medical la faţa locului şi transportat ulterior la spitalul din municipiu, prezentând o uşoară intoxicaţie cu fum.