Parker a declarat că este „emoţia vieţii ei” să fie numită în juriul ediţiei din 2025 a acestui eveniment. Actriţa, care a jucat pe scena londoneză în piesa Plaza Suite la începutul acestui an, a intrat în lumea literară în 2017, când a devenit director editorial la Hogarth. În 2022, şi-a lansat propria publicaţie, SJP Lit, în colaborare cu editorul independent Zando.
Gaby Wood, directorul executiv al Fundaţiei Booker Prize, a descris-o pe Parker, săptămâna aceasta, drept o „susţinătoare incredibilă a ficţiunii contemporane”, ale cărei recomandări de lectură erau adesea „cu un pas înaintea tendinţelor sau chiar înaintea nominalizărilor Booker”.
Wood a subliniat că inteligenţa emoţională a actorilor, dezvoltată prin citirea scenariilor, le-a oferit o ureche fină pentru dialog şi o apreciere profundă a modului în care personajele sunt conturate pe pagină, aspecte care constituie un avantaj în procesul de jurizare.
Parker a declarat, de asemenea, că, în calitate de jurat Booker, „presupunerea mea este că vom vorbi despre cărţi pe care le iubim pentru că ne-au atins, ne-au făcut să simţim lucruri”.