„Lucrările din cartierul Henri Coandă, începute acum 20 de ani, se apropie în sfârşit de final. Am semnat contractul pentru realizarea lucrărilor de modernizare sistem rutier şi iluminat public în ansamblul de locuinţe Henri Coandă – Lotul 2. Prin acest contract, achiziţionăm servicii de actualizare a proiectului tehnic şi execuţie a drumurilor, sistematizarea verticală şi a sistemului rutier, precum şi execuţia reţelei de iluminat public pe 28 de străzi cu o lungime totală de aproximativ 10 km”, anunţă Nicuşor Dan.
Termenul de finalizare pentru serviciile de proiectare este de 2 luni, iar cel pentru execuţia lucrărilor este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere. Perioada de garanţie a lucrărilor este de 8 ani.
În ce priveşte lucrările pentru execuţia reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare pe străzile respective, acestea au fost începute anul trecut şi se apropie de final, spune primarul.
„Prin derularea şi finalizarea celor două contracte, respectiv cel pentru reţelele de apă, canalizare menajeră şi canalizare pluvială, precum şi cel pentru realizarea drumurilor şi a sistemului de iluminat public, toţi locuitorii din cartierul Henri Coandă vor avea acces la sistemul de utilităţi publice constând în alimentare cu apă şi canalizare şi la o infrastructură rutieră şi de iluminat public modern”, transmite edilul.