Medicii ieşeni au salvat viaţa unui copil de 10 ani printr-o operaţie complexă la creier

Medicii ieşeni au salvat viaţa unui copil de 10 ani printr-o operaţie complexă la creier
📅 2025-01-09

Totul a început când băiatul a început să aibă dureri puternice de cap, dureri de burtă şi episoade de vărsături. După ce părinţii l-au dus la spitalul din Bârlad, investigaţiile au scos la iveală prezenţa unei tumori periculoase în creier.

Profesorul Lucian Eva, managerul spitalului ieşean, spune că tumora a fost descoperită iniţial la un examen computer tomograf, iar rezonanţa magnetică făcută ulterior la Iaşi a confirmat dimensiunea acesteia de 4 centimetri în trunchiul cerebral.

„Copilul a trecut foarte bine prin operaţie, este în momentul de faţă conştient şi urmează să plece acasă", a declarat medicul.

Deşi Sofian va avea nevoie de tratamente suplimentare după operaţie, medicii sunt optimişti. Profesorul Eva subliniază că, în acest caz norocos, imagistica post-operatorie nu mai arată nicio urmă de tumoră.

„Starea clinică este bună, iar evoluţia postoperatorie, inclusiv rezultatul anatomo-patologic şi tratamentele ulterioare, ne duc la convingerea că acest copil va avea o evoluţie bună, cu şanse mari chiar şi de vindecare în următorii 5 ani, dacă urmează tratamentele corect", a explicat medicul.

Operaţia a fost posibilă datorită tehnologiei avansate şi experienţei echipei medicale de la Iaşi. Profesorul Eva menţionează că a operat mulţi copii cu astfel de probleme care astăzi duc o viaţă normală, subliniind însă că intervenţiile la copii presupun o responsabilitate deosebită: „Vorbim despre o fiinţă umană la început de drum, iar responsabilitatea este pe măsură, pentru că orice problemă postoperatorie poate să-i afecteze ulterior calitatea vieţii".

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Un tânăr de 22 de ani a murit după ce a intrat cu maşina într-un parapet de beton pe A1

Banii negri din campanie: ANAF verifică modul în care a fost finanţată campania lui Georgescu

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) derulează o investigaţie prin care vrea să scoată la lumină modul în care a fost finanţată campania lui Călin Georgescu la prezidenţiale.

Barna: Nu luăm în calcul majorarea TVA, Nu modificăm impozitul pe salarii

Nu luăm în calcul la construcţia bugetului majorarea TVA-ului şi nu modificăm impozitul pe salarii, spune ministrul de Finanţe, Tanczos Barna.

SUA sancţionează CPI pentru susţinerea Israelului

Tanczos Barna: Anul 2025 o să însemne o încadrare într-un deficit de 7 la sută

România a încheiat anul 2024 cu un deficit de 8,6%, iar anul 2025 o să însemne o încadrare într-un deficit de şapte la sută, spune, joi, ministrul de Finanţe, Tanczos Barna.

Anunţul lui Daniel David referitor la majorarea salariilor profesorilor

În funcţie de cum va merge economia spre mijlocul anului, premierul ştie că dacă lucrurile se stabilizează din punct de vedere financiar, are de onorat promisiunile pentru educaţie, spune ministrul Educaţiei, Daniel David, întrebat dacă salariile profesorilor vor fi majorate. ...

Armenia face un pas istoric spre aderarea la Uniunea Europeană

MAE anunţă perturbări ale transportului public în Belgia

MAE informează românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Belgia că duminică şi luni va avea loc o manifestaţie a sindicatelor din sectorul de transport public şi cel al educaţiei şi vor fi perturbări ale funcţionării transportului public.

23.000 de copii în România abandonează şcoala în fiecare an. Ce soluţii are ministrul Educaţiei

Contextul social şi modul de predare sunt elemente de bază care ţin copilul la şcoală sau care îl duce spre abandon şcolar, spune ministrul Educaţiei, Daniel David.

Vineri, vânt puternic şi viscol în România

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.