Într-un comunicat, USR condamnă adoptarea „ordonanţei trenuleţ” fără o consultare reală cu patronatele şi sindicatele, subliniind că măsurile propuse reprezintă „un atentat la stabilitatea economică a României”.
Printre principalele critici se numără reducerea pragului de impozitare pentru microîntreprinderi, de la 500.000 de euro la 250.000 de euro, şi eliminarea facilităţilor fiscale în sectoare cheie, precum construcţiile şi IT-ul. Conform USR, aceste măsuri au fost luate fără respectarea prevederilor Codului Fiscal, care impune un termen de minimum 6 luni înainte de intrarea în vigoare a modificărilor.
Cătălin Drulă, deputat USR, a acuzat Guvernul de încălcarea statului de drept prin adoptarea unor măsuri neconstituţionale. „Ciolacu continuă aceleaşi politici imorale, ilegale şi iresponsabile. Nota de plată este dată mediului privat, sufocat de noi taxe, în timp ce clientela de partid se îmbogăţeşte”, a declarat Drulă.
Cristian Ghinea, senator USR, a subliniat contradicţia între promisiunile electorale şi măsurile luate: „Este inacceptabil ca Guvernul să pună pe umerii antreprenorilor noi taxe cu doar două zile înainte de aplicare, în timp ce promitea stabilitate şi predictibilitate.”
USR avertizează că noile măsuri vor duce la închiderea firmelor, pierderea locurilor de muncă şi scumpirea produselor. De asemenea, eliminarea facilităţilor fiscale în construcţii, IT, agricultură şi industria alimentară este considerată o măsură pripită şi fără justificare în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
USR cere retragerea ordonanţei în forma actuală şi iniţierea unor consultări reale cu mediul de afaceri şi partenerii sociali. De asemenea, partidul solicită adoptarea unor politici economice care să reducă risipa bugetară şi să sprijine mediul privat, fără a împovăra suplimentar contribuabilii.
Guvernul este acuzat de incompetenţă şi lipsă de transparenţă, încheind anul 2024 fără a accesa fonduri din PNRR şi fără progrese semnificative în implementarea reformelor necesare.