Guvernul chinez a cerut oficialilor locali să intensifice sprijinul financiar pentru persoanele vulnerabile, în contextul sărbătorilor majore din ianuarie şi al dificultăţilor economice care se preconizează a se extinde până în 2025, scrie Reuters. Într-un apel lansat de Ministerul Afacerilor Civile, autorităţile sunt îndemnate să ofere ajutoare financiare unice celor aflaţi în dificultate, inclusiv şomerilor, absolvenţilor fără loc de muncă şi familiilor cu probleme economice.
Criza imobiliară prelungită şi cererea internă slabă au afectat economia Chinei în acest an, iar redresarea se anunţă lentă. Potrivit datelor oficiale, sistemul de asigurări pentru şomaj a distribuit 160,07 miliarde de yuani între ianuarie şi noiembrie, cu 25,5% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului precedent. Guvernele locale sunt acum presate să monitorizeze mai atent grupurile cu venituri mici şi să intensifice alocările financiare în lunile următoare.
Înainte de sărbători, prioritatea este susţinerea gospodăriilor şi crearea de locuri de muncă, în special pentru proaspeţii absolvenţi. Autorităţile au promis măsuri care să stimuleze cererea gospodăriilor, considerată motorul principal al economiei, dar provocările rămân semnificative.
Un raport al Băncii Mondiale indică o încetinire a ritmului de reducere a sărăciei în China în 2024, cu perspective similare pentru 2025 şi 2026. Această situaţie este atribuită creşterii economice mai lente, însă analiştii subliniază că relansarea consumului intern este cheia revenirii economiei în anii următori.