Universitatea Sorbona Paris Nord, universitatea unde a studiat Nicușor Dan, i-a transmis felicitări pentru câștigarea alegerilor

Universitatea Sorbona Paris Nord, universitatea unde a studiat Nicușor Dan, i-a transmis felicitări pentru câștigarea al
📅 2025-05-20

„Nicuşor Dan, fost doctorand al universităţii, ales preşedinte al României. Universitatea Sorbona Paris Nord îi transmite felicitări lui Nicuşor Dan, ales Preşedinte al României la 18 mai 2025. Născut în 1969, Nicuşor Dan s-a ilustrat foarte devreme ca un minune matematic, câştigând medalia de aur de două ori la Olimpiada Internaţională”, potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a Universităţii Sorbona.

Potrivit sursei citate, după ce a studiat la École Normale Supérieure, se alătură Universităţii Sorbona Paris Nord, unde în 1998 susţine o teză de doctorat în matematică fundamentală intitulată „Curenţi verzi şi extensii meromorfice”, sub conducerea lui Christophe Soulé şi Daniel Barsky.

„Nicuşor Dan întruchipează succesul unui parcurs universitar franco-român. Universitatea este bucuroasă să includă noul preşedinte al României printre foştii doctoranzi”, se arată în finalul postării.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Ajutorul umanitar către Gaza a fost posibil datorită implicării SUA, sugerează Marco Rubio

Mediafax Secretarul de Stat, Marco Rubio a declarat marți că presiunile diplomatice exercitate de Statele Unite au contribuit la decizia Israelului de a permite intrarea unui număr limitat de camioane cu ajutoare umanitare în Fâșia Gaza, în contextul unei crize umanitare severe, notează Al Jazeer...

OMS confirmă existenţa unui poliovirus derivat din vaccin în Papua Noua Guinee

Mediafax Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că poliovirusul derivat din vaccin de tip 2 (cVDPV2) a fost depistat în probe de scaun recoltate de la doi copii sănătoşi din Papua Noua Guinee, conform Reuters. Articolul OMS confirmă existenţa unui poliovirus derivat din vaccin în Papua ...

Nicuşor Dan este de părere că încrederea românilor trebuie recâștigată

Mediafax Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, a vorbit într-o emisiune CNN International despre sentimentele românilor faţă de clasa politică şi despre nevoia de reconstrucţie a încrederii între stat şi cetăţean. Articolul Nicuşor Dan este de părere că încrederea românilor trebuie recâștig...

Nicușor Dan, interviu la CNN: Nu a existat un sprijin al administrației Trump pentru George Simion

Mediafax Nicușor Dan, președintele ales al României, a respins afirmațiile lui George Simion privind sprijinul din partea administrației Trump și a reafirmat angajamentul României față de parteneriatul strategic cu SUA și valorile euroatlantice. Articolul Nicușor Dan, interviu la CNN: Nu a exista...

Războiul din Ucraina, ziua 1182. UE a aprobat oficial al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei / Trump avertizează că s-ar putea retrage din discuțiile de pace dintre Ucraina și Rusia dacă nu există progrese

Mediafax Trump avertizează că s-ar putea retrage din discuțiile de pace dintre Ucraina și Rusia dacă nu există progrese. Zelenski: Sancțiuni dure din partea UE și măsuri din partea SUA împotriva băncilor și sectorului energetic rus sunt așteptate. Trump exclude impunerea de noi sancțiuni împotriv...

Pavel Durov, CEO-ul Telegram, dispus să fie audiat la CCR

Mediafax CEO-ul Telegram, Pavel Durov, s-a declarat dispus să depună mărturie la Curtea Constituțională în sprijinul lui George Simion, care cere anularea alegerilor prezidențiale din România, invocând presupuse interferențe externe. Articolul Pavel Durov, CEO-ul Telegram, dispus să fie audiat la...

The Kyiv Independent: Trump nu știe cum să se descurce cu gangsterii. Rusia nu vrea pace, vrea Ucraina

Mediafax Ultima discuție telefonică dintre Donald Trump și Vladimir Putin a fost criticată dur de Ucraina și aliații europeni pentru lipsa de rezultate concrete privind un armistițiu, iar oficialii ucraineni acuză administrația Trump de naivitate și ineficiență în fața tacticilor agresive ale Rus...

Kelemen Hunor, ținta unei tentative de fraudă online

Mediafax Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a transmis luni un mesaj public de avertizare privind răspândirea unei știri false care îi folosește în mod abuziv numele și imaginea. Politicianul a calificat informația drept o „minciună josnică” și a anunțat că a sesizat autoritățile competente. Articolul ...

Universitatea Sorbona Paris Nord, universitatea unde a studiat Nicușor Dan, i-a transmis felicitări pentru câștigarea alegerilor

Mediafax Universitatea Sorbona Paris Nord îi transmite felicitări lui Nicuşor Dan, fost doctorand al acestei universităţi: „Nicuşor Dan întruchipează succesul unui parcurs universitar franco-român”. Articolul Universitatea Sorbona Paris Nord, universitatea unde a studiat Nicușor Dan, i-a transmis...

Un copil de 7 ani și mama sa au căzut de la etajul superior al unui bloc din Capitală

Mediafax Un copil de 7 ani și mama sa au căzut, marți seară, de la un etaj superior al blocului în care locuiau, din Sectorul 2. Polițiștii au fost sesizați prin apel 112. Echipajele medicale acordă, la acest moment, acordă primul ajutor celor două persoane. Articolul Un copil de 7 ani și mama sa...

Good News

Only good and positive news.