„Vom continua această luptă inegală şi nedreaptă. Sunt foarte bucuros că, totuşi, în turul 2 ajunge un suveranist. Sunt foarte bucuros că 40% aproximativ din voturile românilor au mers către opţiune suveranistă. Sunt pregătit pentru alegerile din 1 decembrie. Pot şi probabil analiştii corecţi, analiştii independenţi vor analiza rezultatele acestui vot şi o să râdă şi ei de felul în care a fost folosit pe post de paiaţă Nicolae Ciucă”, spune George Simion.
El afirmă că l-a felicitat pe Călin Georgescu.
„I-am transmis felicitării domnului Călin Georgescu. Este normal, este opţiune suveranistă”, precizează Simion.
De asemenea, liderul AUR afirmă despre Georgescu faptul că „nu a vrut la atacurile care au fost în spaţiu public, nu a mai vrut să facă parte din politica partinică, să aibă vreun partid în spate”.
„Mă voi duce să votez în turul 2 ca să sufere Marcel Ciolacu cum merită pentru genul de scheme de blaturi pe care le face. Poate unii care oferau prăjituri cu blat sau fără blat îşi reconsideră poziţia şi se hotărăsc să îl lase din braţe pe Marcel Ciolacu, care nu este o opţiune de preşedinte european, nu este o potenţială promisiune de viaţă mai bună pentru români. Marcel Ciolacu este de fapt un infractor de drept comun. Noi vom susţine în turul 2 pe oricine intră acolo şi nu este Marcel Ciolacu. Cred că Marcel Ciolacu este cel mai mare rău care se poate întâmpla României în acest moment. Am promis românilor că voi lupta împotriva copiilor lui Iliescu şi asta voi face până la capăt”, încheie Simion.