„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii liberali. Totuşi, a livrat doar un eşec lamentabil. Analiza o vom face împreună la rece, sunt convins – însă tot ce am văzut (strategie, mesaje, direcţie) a fost greşit. Inclusiv forţarea candidaturii mele, în ultimul ceas, la Bucureşti, a fost o eroare, cu sau fără premeditare, contează mai puţin acum. Toate aceste greşeli trebuie asumate şi decontate de cei care le-au comis, în integralitate”, a scris duminică seara pe Facebook Sebastian Burduja.
Vezi mai multe articole din categoria politic
El susţine că deciziile trebuie luate rapid, iar schimbarea trebuie să fie profundă, „dacă vrem să demonstrăm că Partidul Naţional Liberal poate fi opţiunea pentru modernizarea României la alegerile parlamentare”.
Burduja face un apel la colegii lui să se mobilizeze: „Există viitor, în jurul liderilor liberali cu rezultate şi credibilitate la nivel local şi central. Trebuie să ne asumăm rapid aceste decizii şi ştiu că nu sunt singurul care gândeşte asta. Nu în ultimul rând, liberalii nu trebuie să uite cine sunt. Să nu mai caute mereu în afara partidului. Să nu mai susţinem agenda altor partide. Regăsirea identităţii unui liberalism autentic este esenţială. Vremurile sunt complicate, populismul toxic este pe val, iar România are nevoie de Partidul Naţional Liberal — cu un viitor pe măsura istoriei”.
„Nu abandonaţi lupta”, le spune el colegilor, adăugând: „Putem să rămânem forţa care apără drumul european al ţării, putem fi o voce a valorilor liberale şi a modernizării României, aşa cum am fost constant în ultimii 150 de ani. Conducerile de partid vin şi pleacă. Mai bine mai devreme decât mai târziu. Chiar dacă sunteţi dezamăgiţi, e nevoie de toţi pentru democraţie, pentru valori europene şi pentru a asigura dezvoltarea României”.