„În ceea ce priveşte desemnarea candidatului pe care PNL îl susţine la funcţia de preşedinte al României, Biroul Executiv a votat cu unanimitate de voturi convocarea forului statutar care validează candidatul, pentru finalul lunii ianuarie, pentru data de 26 ianuarie, în aşa fel încât domnul Crin Antonescu - candidatul comun al coaliţiei - să fie candidatul susţinut de PNL în alegerile prezidenţiale. Această decizie a fost votată cu unanimitate de voturi”, a declarat preşedintele PNL, Ilie Bolojan, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.
El afirma că „PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat prin semnarea protocolului de colaborare al coaliţiei”.
„Avem încredere în calităţile domnului Crin Antonescu, în experienţa pe care a acumulat-o şi PNL va face tot ceea ce va fi posibil în această perioadă de precampanie şi de campanie pentru a comunica alegătorilor raţiunile pentru care susţinem această decizie şi pentru ca dânsul să intre în turul al doilea şi să câştige alegerile prezidenţiale'', încheia Bolojan.
PSD a decis, marţi, în Consiliul Politic Naţional, să valideze candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale din 4 mai. Următorul pas va fi făcut pe 2 februarie, în cadrul următorului Congres Extraordinar al partidului.