Iohannis a semnat decretul privind votul la referendum în acelaşi timp cu alegerile prezidenţiale

Iohannis a semnat decretul privind votul la referendum în acelaşi timp cu alegerile prezidenţiale
📅 2024-11-05

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat marţi, decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2019 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, precum şi pentru unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi a referendumului naţional din 26 mai 2019.

Modificările erau necesare pentru ca referendumul dorit de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, să se poată desfăşura în aceeaşi zi cu turul întâi al alegerilor prezidenţiale, în 24 noiembrie 2024, şi în aceleaşi secţii de vot din Bucureşti.

Astfel, după ce Parlamentul a modificat legea, a fost aprobat un articol unic. Astfel, „Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29 din 8 mai 2019 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, precum şi pentru unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi a referendumului naţional din 26 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 8 mai 2019, cu următoarea modificare: La articolul I punctul 1, alineatele (1), (4), (5), (6), (7), (9) şi (10) ale articolului 151
se modifică şi vor avea următorul cuprins: „Art. 151 (1) În situaţia în care referendumul naţional sau local are loc la aceeaşi dată cu alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice local , după caz, alegătorii votează în aceleaşi secţii de votare, în acelaşi interval de timp, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea «VOTAT», pe buletine de vot separate, prezenţa la vot fiind consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin”.

În situaţia prevăzută, pe actul de identitate al alegătorului se aplică o singură dată ştampila cu menţiunea «VOTAT» şi data scrutinului sau, după caz, un singur timbru autocolant cu menţiunea «VOTAT» şi data scrutinului, conform modelului aprobat pentru alegerile care se organizează la aceeaşi dată cu referendumul naţional sau local.

Organizarea şi desfăşurarea referendumului national sau local, atribuţiile care revin autorităţilor publice, precum şi procedura de votare se realizează cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale privind alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz.

Legea mai prevede acum că operaţiunile necesare organizării şi desfăşurării referendumului national sau local sunt îndeplinite de organismele electorale constituite pentru alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz.

De asemenea, hârtia necesară pentru tipărirea buletinelor de vot şi tipărirea buletinelor de vot pentru referendumul naţional sau local se asigură potrivit prevederilor legale aplicabile alegerilor pentru
Senat şi Camera Deputaţilor, alegerilor pentru Preşedintele României, alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz.

Observatorii şi reprezentanţii mass-mediei acreditaţi să observe desfăşurarea votării la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz, au dreptul să observe şi operaţiunile specifice referendumului naţional sau local.

Guvernul stabileşte prin hotărâre măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional sau local, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale aplicabile alegerilor care se
organizează la aceeaşi dată cu referendumul naţional sau local.

 

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Acest lucru l-ar putea îngenunchea cu adevărat pe Putin. Veniturile guvernului din petrol s-au prăbuşit: scădere cu 29%

Veniturile guvernului rus din industria petrolieră au scăzut cu 29% în octombrie faţă de anul precedent, din cauza preţurilor scăzute la ţiţei şi a plăţilor mai mari ale statului către producătorii de combustibil din ţară.

Nicu Ştefănuţă: Noua Comisie Europeană să lupte mai mult pentru agricultura sustenabilă

Novak Djokovic se retrage de la ATP Finals Torino din cauza unei accidentări la genunchi

Alegeri prezidenţiale în SUA 2024: Votul care va decide viitorul SUA şi al lumii. Donald Trump vs Kamala Harris. Cum se desfăşoară votul şi care sunt statele decisive / S-au deschis primele secţii de votare de pe Coasta de Est

Iohannis a semnat decretul privind votul la referendum în acelaşi timp cu alegerile prezidenţiale

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2019, ce priveşte modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală. Astfel, votul la referendum poate fi odată cu alegerile ...

The Guardian: Cum plănuieşte Donald Trump să conteste alegerile prezidenţiale din SUA dacă le va pierde

Colete-capcană care urmau să explodeze într-un avion cu destinaţia SUA. Polonia a arestat patru persoane pentru un complot rusesc

Polonia a reţinut patru persoane suspectate de implicare în pregătirea unui complot rusesc de detonare a unor colete-capcană pe zboruri transatlantice cu destinaţia SUA.

România devine prima ţară din lume cu o Lege pentru participarea copiilor în procesul decizional

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat, marţi, proiectul legislativ pentru completarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, un proiect care asigură participarea copiilor la deciziile care îi privesc, la nivel local şi central...

Războiul din Ucraina, ziua 986. Guvernatorul unei regiuni cheie din Rusia a demisionat / Zelenski: 11.000 de soldaţi nord-coreeeni se află deja în regiunea rusă Kursk / Ruşii lovesc o instalaţie de infrastructură în Zaporojie

Peste 100 de pacienţi urmează să fie evacuaţi din Gaza. OMS: Unii vor merge în România

Peste 100 de pacienţi, inclusiv copii care suferă de traumatisme şi boli cronice, vor fi evacuaţi miercuri din Gaza, în cadrul unui transfer din enclava devastată de război, a declarat un oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), citat de Reuters.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.