Ciucă: Combaterea consumului de droguri în şcoli, temă pentru întreaga ţară, nu doar în Bucureşti

Ciucă: Combaterea consumului de droguri în şcoli, temă pentru întreaga ţară, nu doar în Bucureşti
📅 2024-10-18

„O să o analizăm. Mi se pare o temă care este foarte actuală, este o temă care trebuie să vizeze întreaga ţară, nu doar Bucureştiul. Şi din punctul meu de vedere am susţinut şi chiar am discutat de nenumărate ori, la nivelul conducerii partidului, demersurile pe care trebuie să le facem, astfel încât să asigurăm tot ceea ce este necesar pentru ca acest flagel să nu mai nenorocească tinerii din ţara noastră. Şi mai mult decât atât am venit cu propunerea înfiinţării unei poliţii de proximitate, lângă unităţile de învăţământ, să facem ca tot ce înseamnă consumul de droguri în şcoli sau în proximitatea şcolilor să fie eradicat”, spune Nicolae Ciucă.

Reacţia liderului PNL vine după ce premierul Marcel Ciolacu a anunţat că reprezentanţii PSD în Consiliul General vor propune o întrebare privind prevenţia consumului de droguri pentru referendumurile propuse de Nicuşor Dan.

„Am înţeles colegii mei din Consiliul General vor veni şi ei cu o întrebare privind prevenţia consumului de droguri în şcoli. Vorbim de capitala României, este ceea mai expusă la acest flagel. (...) Aşteptăm până luni să vedem decizia, ei sunt iniţiatorii vor trimite la Guvern, aştept punctul de vedere al Ministerului Justiţiei şi al Ministerului de Interne pentru că Ministerul de Interne este organizatorul alegerilor şi pe urmă vom lua o decizie în Guvern”, a explicat vineri Marcel Ciolacu.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, susţine referendumul iniţiat de Nicuşor Dan

Oameni înarmaţi au intrat în Israel din Iordania şi au deschis focul asupra militarilor

PNL susţine referendumul primarului Capitalei. Nicuşor Dan încă nu a ales pe cine susţine la prezidenţiale

Ciucă: Combaterea consumului de droguri în şcoli, temă pentru întreaga ţară, nu doar în Bucureşti

Combaterea consumului de droguri în şcoli este o temă foarte actuală, care trebuie să vizeze întreaga ţară, nu doar Bucureştiul, spune Nicolae Ciucă, despre anunţul lui Marcel Ciolacu că reprezentanţii PSD în Consiliul General vor propune o întrebare privind prevenţia consumului de ...

Ciolacu susţine organizarea referendumului în Capitală: consilierii PSD vor propune o întrebare despre prevenţia consumului de droguri

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.