Ciolacu a felicitat-o pe Metsola pentru reconfirmarea în funcţia de preşedinte al Parlamentului European după alegerile din iunie 2024, reiterând disponibilitatea de a continua excelenta colaborare instituţională avută până acum.
„Este nevoie mai mult ca oricând de o agendă europeană ambiţioasă, de coerenţă şi de solidaritate între statele membre, precum şi de acţiune în interesul cetăţenilor. România va continua să susţină activitatea instituţiilor europene, a noului Parlament European, să contribuie activ şi în spirit constructiv, cum a făcut şi până în prezent, la întărirea Uniunii, prin cooperarea în cadrul triunghiului instituţional Parlament European - Comisie – Consiliu”, a afirmat premierul.
Obiectivele comune punctate de prim-ministrul Ciolacu, pentru perioada următoare, vizează susţinerea unui buget european ambiţios post-2025, care să sprijine atât competitivitatea Uniunii Europene, cât şi procesul de convergenţă internă, diminuarea decalajelor dintre regiuni şi grupuri sociale, menţinerea rolului major al politicii de coeziune şi al politicii agricole comune, asigurarea unei tranziţii verzi juste pentru toţi.
De asemenea, premierul a precizat că obiectivul de aderare completă la Spaţiul Schengen în acest an rămâne unul fundamental, reamintind sprijinul constant pe care oficialul european l-a acordat României în acest proces.
Prioritate majoră pentru România, a arătat Ciolacu, este şi avansarea proiectelor strategice de conectivitate la Marea Neagră.
Premierul a reiterat angajamentul ferm al României în sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova, precum şi perspectivele europene ale Ucrainei. De asemenea, a menţionat continuarea acordării sprijinului cuprinzător şi multidimensional pentru Ucraina, subliniind că o strategie europeană poate sprijini obiectivele naţionale în ceea ce priveşte reconstrucţia ţării vecine, dar şi securitatea alimentară globală, conectivitatea şi comerţul.
Premierul a subliniat necesitatea consolidării acţiunilor în domeniul apărării, prin promovarea de soluţii eficiente şi incluzive în materie de industrie, inovare şi sprijin financiar, complementaritatea cu NATO rămânând una esenţială. În acelaşi context, premierul a transmis un mesaj de unitate în ceea ce priveşte urmărirea obiectivului de consolidare a relaţiei transatlantice.