„O simt pe mama mea chiar acum. Asta este pentru tine, mamă”, a spus Kidman pe scenă, cu ochii în lacrimi. Mama actriţei şi producătoarei australiene a murit anul trecut, la scurt timp după ce Kidman a ajuns la Festivalul de Film de la Veneţia pentru a promova „Babygirl”.
„Nu am apucat să ţin (discursul - n.r.) la Festivalul de Film de la Veneţia. Vă mulţumesc că mi-aţi dat şansa să spun că asta este pentru mama mea. Întreaga mea carieră a fost pentru mama şi tatăl meu”, a spus actriţa.
Jamie Lee Curtis, colegul şi prietenul lui Kidman, i-a înmânat premiul International Star Award în timpul celei de-a 36-a ediţii anuale a Premiilor Internaţionale de Film din cadrul festivalului din Palm Springs, California.
Gala a dat startul sezonului distincţiilor de la Hollywood, onorând unii dintre cei mai aşteptaţi candidaţi la premii din industria cinematografică.