Obiectivul celor patru diplomaţi trimişi în Siria va fi de a „stabili primele contacte” cu noile autorităţi şi de a „măsura nevoile urgente ale populaţiei” pe plan umanitar, a precizat el.
De asemenea, aceştia vor „verifica dacă declaraţiile acestei noi autorităţi, mai degrabă încurajatoare, care a făcut apel la calm şi care, aparent, nu a comis niciun abuz, sunt urmate”.
Jean-Noël Barrot s-a deplasat sâmbătă la Aqaba, în Iordania, pentru a discuta cu oficiali americani, europeni, arabi şi turci despre tranziţia din Siria după răsturnarea lui Bashar al-Assad, care a fost înlăturat la 8 decembrie de către rebelii islamişti.
După o ofensivă de 11 zile, o coaliţie de grupări rebele condusă de Hayat Tahrir al-Sham (HTS) a cucerit cea mai mare parte a ţării de la forţele guvernamentale, punând capăt unei jumătăţi de secol de guvernare a familiei Assad.
Noul prim-ministru, însărcinat cu tranziţia politică până la 1 martie, a promis respectarea statului de drept şi „garantarea drepturilor tuturor” cetăţenilor şi minorităţilor.