Pacea în Ucraina pare tot mai îndepărtată după convorbirea telefonică dintre Trump și Putin

Pacea în Ucraina pare tot mai îndepărtată după convorbirea telefonică dintre Trump și Putin
📅 2025-05-20

După discuție, Trump a anunțat că Ucraina și Rusia vor purta acum negocieri directe „așa cum numai ele pot” despre un armistițiu și încetarea războiului, în timp ce luptele continuă. Abordarea pare să se alinieze mai degrabă cu poziția Moscovei, care insistă pentru negocieri imediate privind un acord final, respingând propunerea Ucrainei și a partenerilor săi europeni pentru un armistițiu de 30 de zile care să permită începerea discuțiilor de pace, reiese dintr-o analiză CNN.

„Cred că Putin vrea să o facă… dacă aș crede că președintele Putin nu vrea să termine cu asta, nici măcar nu aș vorbi despre asta”, a declarat Trump în Biroul Oval.

SUA s-ar putea retrage din proces

Președintele american a sugerat, de asemenea, că SUA s-ar putea retrage din proces dacă nu se înregistrează progrese: „Vă spun, sunt implicate ego-uri mari, dar cred că se va întâmpla ceva. Și dacă nu se întâmplă, eu mă retrag și ei vor trebui să continue”.

Potrivit analizei CNN, comentariile președintelui american „au adăugat o nouă ambiguitate eforturilor de pace din ce în ce mai ineficiente” și „nu a făcut nimic pentru a contracara sugestia anterioară a vicepreședintelui JD Vance, potrivit căreia SUA ar putea pur și simplu să se spele pe mâini dacă nu se înregistrează progrese”.

Beth Sanner, fost director adjunct al serviciilor naționale de informații, a remarcat pentru CNN: „Am impresia că președintele nu a încercat deloc să-l preseze pe Putin. Este bine că au avut o discuție de două ore, dar ce avem în urma acesteia?”.

Ea a adăugat: „Este o convorbire pe care mi-e foarte greu să o interpretez altfel decât că Putin a obținut exact ceea ce voia”.

Sancțiuni mai severe împotriva Rusiei

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a vorbit de două ori cu Trump luni, a subliniat într-o declarație pe X că este crucial ca „Statele Unite să nu se distanțeze de negocierile și de eforturile de pace, deoarece singurul care are de câștigat din asta este Putin”.

Zelenski a cerut sancțiuni mai severe împotriva Rusiei și a propus negocieri directe cu Moscova, dar cu participarea reprezentanților europeni și americani.

Trump a refuzat să impună noi sancțiuni împotriva Rusiei, spunând: „Cred că există o șansă de a obține ceva, iar dacă faci asta, ai putea agrava și mai mult situația”.

El și-a exprimat din nou nemulțumirile cu privire la costul războiului din Ucraina, indicând că nu va urma exemplul administrației Biden în ceea ce privește ajutorul militar acordat Kievului.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

O lume fără internet: Jumătate din tinerii britanici doresc o „restricție digitală”

Mediafax Aproape jumătate dintre tinerii cu vârste între 16 și 21 de ani ar prefera să trăiască într-o lume în care internetul nu există, arată un nou studiu făcut în Marea Britanie. Articolul O lume fără internet: Jumătate din tinerii britanici doresc o „restricție digitală” apare prima da...

Războiul din Ucraina, ziua 1182. Trump avertizează că s-ar putea retrage din discuțiile de pace dintre Ucraina și Rusia dacă nu există progrese / Zelenski: Ucraina analizează posibilitatea unor discuții de pace cu Rusia, SUA și UE într-un loc neutru

Mediafax Trump avertizează că s-ar putea retrage din discuțiile de pace dintre Ucraina și Rusia dacă nu există progrese. Zelenski: Sancțiuni dure din partea UE și măsuri din partea SUA împotriva băncilor și sectorului energetic rus sunt așteptate. Trump exclude impunerea de noi sancțiuni împotriv...

Pacea în Ucraina pare tot mai îndepărtată după convorbirea telefonică dintre Trump și Putin

Mediafax Convorbirea telefonică de două ore dintre președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin, desfășurată luni, a ridicat noi semne de întrebare cu privire la posibilitatea încheierii războiului din Ucraina în viitorul apropiat. Articolul Pacea în Ucraina pare tot mai ...

Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut în primul trimestru

Mediafax Numărul locurilor de muncă vacante a fost în primul trimestru al anului de 32.600, în scădere cu 1.700 față de trimestrul anterior, arată datele publicate marți de Institutul Național de Statistică. Articolul Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut în primul trimestru apare prima dat...

Inteligența artificială economisește doar 3% din timpul angajaților

Mediafax Impactul chatbot-urilor cu inteligență artificială asupra productivității și veniturilor angajaților este mult mai redus decât se anticipa, arată un nou studiu.Chatbot-urile cu IA economisesc doar 3% din timpul angajaților și cresc salariile cu 3-7%. Articolul Inteligența artificială eco...

Ce te face să pari mai atrăgător? Știința are câteva răspunsuri surprinzătoare

Mediafax Pentru cei care simt că sunt blocați în „perioada rățuștii celei urâte”, există o mulțime de trucuri, tendințe și produse care le pot fi recomandate – de la lipirea ridurilor cu bandă adezivă până la apa de gură cu turmeric. Din păcate, aceste „trucuri de frumusețe” sunt adesea lipsite d...

Ce a declarat Cristina Neagu după ultimul meci jucat

Mediafax „Mă simt mândră și norocoasă că am putut să las ceva în urmă. Las o viață de om trăită pe teren”, spune marți, într-o postare pe Facebook, Cristina Neagu, care a jucat duminică ultimul meci la CSM București. Articolul Ce a declarat Cristina Neagu după ultimul meci jucat apare prima dată ...

Autostrada București – Pitești: Trafic restricționat marți, se lucrează pe mai multe sectoare

Mediafax Traficul va fi restricționat marți pe autostrada București-Pitești din cauza unor lucrări pe mai multe sectoare. Articolul Autostrada București – Pitești: Trafic restricționat marți, se lucrează pe mai multe sectoare apare prima dată în Mediafax.

Negrescu: Prelungirea perioadei de implementare pentru proiectele mature din PNRR

Mediafax Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, anunță că marți va fi aprobat raportul prin care se solicită Comisiei Europene prelungirea perioadei de implementare a proectelor mature din PNRR. Articolul Negrescu: Prelungirea perioadei de implementare pentru proiectele mature ...

Marea Britanie devine „bolnavul lumii bogate” din cauza deceselor cauzate de droguri și violență

Mediafax Marea Britanie se confruntă cu o criză de sănătate publică ce o transformă în „bolnavul lumii bogate", din cauza numărului în creștere de persoane care mor din cauza drogurilor, sinuciderilor și violenței, arată un nou studiu. Articolul Marea Britanie devine „bolnavul lumii bogate”...

Good News

Only good and positive news.