Liderul opoziţiei conservatoare din Germania susţine discuţii pentru un acord de liber schimb între UE şi SUA lui Donald Trump

Liderul opoziţiei conservatoare din Germania susţine discuţii pentru un acord de liber schimb între UE şi SUA lui Donald
📅 2025-01-02

„Avem nevoie de o agendă pozitivă cu SUA, care ar aduce beneficii atât consumatorilor americani, cât şi celor europeni”, a declarat liderul CDU într-un interviu acordat agenţiei de presă dpa.

„O nouă iniţiativă comună euro-americană de liber schimb ar putea evita o spirală tarifară periculoasă”, a adăugat Merz.

Nu este clar ce fel de reacţie va obţine Merz la Washington. Trump a oprit negocierile privind Parteneriatul transatlantic pentru comerţ şi investiţii (TTIP), un acord comercial planificat între UE şi SUA, la scurt timp după ce a devenit preşedinte în 2017 şi a continuat să impună taxe vamale produselor europene, notează Financial Times.

Declaraţiile lui Merz vin cu mai puţin de două luni înainte de alegerile anticipate din Germania, provocate de ruperea coaliţiei de guvernare a cancelarului Olaf Scholz. Sondajele sugerează că blocul de centru-dreapta CDU/CSU al lui Merz este pe cale să câştige.

Înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă, la 20 ianuarie, germanii sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de potenţialul impact negativ al aşa-numitelor sale politici MAGA („Make America great again”) asupra celei mai mari economii din zona euro.

În primul său mandat, Trump a urmărit în mod agresiv o abordare de tipul „America pe primul loc”, menită să reducă deficitul comercial al SUA şi să stimuleze producţia autohtonă, ceea ce a implicat adesea conflicte comerciale cu unii dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai SUA.

Într-un semn al turbulenţelor care vor urma, el a avertizat luna trecută că SUA vor impune taxe vamale pentru produsele UE, cum ar fi maşinile şi utilajele, dacă blocul comunitar nu îşi va intensifica achiziţiile de petrol şi gaze din SUA.

Un studiu realizat anul trecut de Institutul Economic German din Köln (IW) a estimat că economia germană ar suferi pierderi de până la 180 de miliarde de euro pe parcursul celui de-al doilea mandat al lui Trump, ca urmare a unui război comercial între SUA şi Europa.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Republica Moldova schimbă moneda de referinţă de la dolar la euro. Maia Sandu: „Un simbol al integrării noastre economice în Uniunea Europeană”

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat decizia Băncii Naţionale a Moldovei de a adopta euro ca monedă de referinţă pentru stabilirea cursului oficial al leului moldovenesc, începând cu data de 2 ianuarie 2025.

Un câine care traversa o pârtie de schi a fost lovit de un schior

Cursă ilegală de tip off-road, întreruptă de jandarmii montani la Cavnic

Liderul opoziţiei conservatoare din Germania susţine discuţii pentru un acord de liber schimb între UE şi SUA lui Donald Trump

Liderul Uniunii Creştin-Democrate (CDU), Friedrich Merz, care e favorit să devină următorul cancelar al Germaniei, a declarat că UE ar trebui să facă o nouă încercare de a încheia un acord de liber schimb cu SUA după ce Donald Trump va deveni preşedinte.

Săcele: Două case de lemn ard generalizat

Apetit pentru mobilitate: Consumul de benzină şi motorină, în creştere în 2024

În primele nouă luni din 2024, consumul de carburanţi a crescut cu 5%, astfel că, dacă s-a menţinut ritmul pe tot anul, consumul ar putea avea un plus de aproape 25% faţă de 2019, ultimul an de dinaintea pandemiei, arată Ziarul Financiar.

Probleme mari la Wizz Air: 40 de avioane vor fi imobilizate la sol până în 2026 din cauza unor probleme cu motoarele

Serbia cumpără sistemul lansator de rachete PULS şi dronele Hermes 900

Serbia a finalizat un acord de 355 de milioane de dolari cu firma israeliană Elbit Systems pentru sistemul lansator de rachete PULS (Precise and Universal Launching Systems) şi pentru dronele 900 Hermes MALE, notează Monitorul Apărării.

Statele Unite construiesc o bază militară nouă în nord-estul Siriei

Forţele americane au adus în nord-estul Siriei un convoi de 50 de camioane de ciment, sugerând că se pregătesc de construirea unei noi baze militare, scrie Syrian Observatory for Human Rights.

Negocierile pentru pacea din Gaza, din nou în impas

După câteva săptămâni în care părea că discuţiile despre o posibilă pace în Gaza se îndreaptă spre un final fericit şi spre eliberarea ostaticilor israelieni, care se află încă în captivitatea Hamas, negocierile au ajuns din nou în impas, scrie The Times of Israel.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.